Omul de afaceri craiovean, Samir Spranceana, a fost arestat preventiv pentru 29 de zile de catre judecatorii Tribunalului Bucuresti, la sfarsitul saptamanii trecute, magistratii admitand astfel cererea procurorilor Parchetului de pe langa Inalta Curt
Omul de afaceri craiovean, Samir Spranceana, a fost arestat preventiv pentru 29 de zile de catre judecatorii Tribunalului Bucuresti, la sfarsitul saptamanii trecute, magistratii admitand astfel cererea procurorilor Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie. In acelasi caz, alaturi de afaceristul craiovean au mai fost arestate alte sase persoane. Este vorba despre fostul arbitru de fotbal si asociat al lui Spranceana, Roland Impuscatoiu, Luminita Florinela Dobre, director la fabrica de confectii apartinand lui Samir Spranceana, Petrisor Craciun, Ion Alin Popa, Florin Buioca si Marius Berceanu.
Samir Spranceana, sot al judecatoarei Camelia Spranceana de la Curtea de Apel Craiova, a fost retinut de procurori vineri si adus la Bucuresti, unde a fost audiat de catre procurorii Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism (DIICOT). Cu o zi inainte de retinerea afaceristului, anchetatorii efectuasera mai multe perchezitii la locuinta si la firmele din Craiova ale lui Samir Spranceana.
Prejudiciu de peste 500 de miliarde
Omul de afaceri este acuzat de mai multe infractiuni economice, precum spalare de bani si evaziune fiscala, prin care ar fi cauzat un prejudiciu de peste 500 de miliarde de lei vechi. De asemenea, procurorii mai sustin ca Samir Spranceana, care mai este acuzat si de uz de fals, a solicitat si obtinut, in perioada 2003 - 2004, rambursari ilegale de TVA in valoare de cateva sute de miliarde de lei vechi.
Astfel, conform anchetatorilor, prin firma sa de confectii, Kira Goup, Samir Spranceana ar fi cumparat, in 2003, de la SC AMB Holding, un imobil in Brezoi, pe Valea Oltului, si un teren in Poiana Brasov, iar de la ECI Holding si GRIMA Com, ambele din Craiova, ar fi achizitionat utilaje pentru confectii textile, obtinand returnari de TVA in valoare de 146 de miliarde de lei. In 2004, omul de afaceri a lansat un post de televiziune, "Oltenia TV", si o companie de cablu TV. Prin intermediul firmei de cablu, Spranceana ar fi cumparat de la ECI Holding o ferma in localitatea doljeana Giurgita, iar de la Mondo Plast Bocsa din Caras-Severin ar fi achizitionat tehnica pentru studioul TV. Tot in 2004, postul de televiziune infiintat de omul de afaceri ar fi cumparat de la Dumars SRL, Borado SRL si Best Software SRL aparate elecronice si tehnica de televiziune. Pentru cele doua afaceri, derulate prin firma de cablu si televiziune, Samir Spranceana ar fi solicitat si primit TVA in valoare totala de 63 de miliarde de lei.
Apropiat al PSD
Samir Spranceana se afla de mai mult timp in atentia anchetatorilor. In acest sens, inca din luna ianuarie 2005, Parchetul instantei supreme anunta ca impotriva afaceristului s-a declansat urmarirea penala intr-un dosar privind obtinerea a 300 de miliarde de lei drept rambursari ilegale de TVA, de la Directia Finantelor Publice Dolj. Numele lui Spranceana a fost legat si de un scandal izbucnit, in septembrie 2001, intr-un bar din Craiova, in care ar fi fost implicate 22 de persoane. In urma acestui incident, Spranceana, la vremea respectiva actionar la SC Federal Guard SRL, a fost pus sub invinuire pentru instigare la ultraj contra bunelor moravuri si tulburarea linistii publice.
Pe de alta parte, Samir Spranceana este cunoscut pe plan local ca un apropiat al PSD, el sustinand, potrivit Rompres, in campania electorala din 2004 fostul partid de guvernamant prin postul de televiziune "Oltenia TV".


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.