Vineri seara, procurorii au propus instantei arestarea preventiva a celor sase, precum si emiterea in lipsa a unui mandat pe numele lui Berceanu.
Lovitura este cu atat mai mare pentru Spranceana, deoarece acesta este casatorit cu un reputat magistrat craiovean.
POVESTE. Samir Spranceana a cunoscut-o pe Camelia, sotia sa, in timpul liceului, cei doi casatorindu-se la inceputul anilor a90, cand Samir presta munca necalificata intr-un angro, iar sotia sa se afla la inceputul carierei de magistrat. In ultimii ani, casnicia dintre Samir si Camelia Spranceana a fost marcata de contrastul vizibil dintre cariera sotiei, una dintre cele mai respectate judecatoare de la Curtea de Apel Craiova, si afacerile sotului, tot mai legat de lumea interlopa a Craiovei si a Bucurestiului. In cele mai multe cazuri, Camelia a tras ponoasele, vazandu-si numele in ziare din cauza scandalurilor in care era implicat sotul. Au existat insa si situatii in care partenerii de afaceri ai lui Samir s-au suparat pe el din cauza hotararilor pronuntate de sotia sa. Evident, nici unul dintre cei doi nu a recunoscut vreodata ca, sub plapuma conjugala, s-ar discuta despre afaceri sau dosare. Dupa ce Samir nu s-a mai multumit sa fie un simplu fabricant de alcool prieten cu Nicu Gheara si a incercat sa faca afaceri de sute de miliarde pe banii statului, reprosurile sotiei vizavi de activitatea infractionala a sotului s-au inmultit, culminand, acum un an, cu o tentativa de divort.
SENSIBILIZARE. Atunci, Camelia l-a parasit pe Samir, dupa un scandal monstru in holul fabricii de confectii Kira Group. ""Sa te vad unde te duci si cine o sa-ti mai ia tie blanuri si 200 de perechi de pantofi!"", i-a strigat Samir sotiei, care a replicat iritata: ""Ma doare-n fund de pantofii tai, eu vreau sa am sotul seara acasa!"". Desi multi cunoscuti ai cuplului pariau pe un divort in scopul trecerii averii pe numele Cameliei, acest lucru nu s-a intamplat, cei doi impacandu-se vara trecuta, cand pe Samir l-a sensibilizat o scrisoare de la fiica lor, Kira, in varsta de 7 ani. Prietenii familiei Spranceana povestesc ca si dupa impacare numarul caderilor nervoase ale Cameliei a crescut proportional cu cel al vizitelor facute de procurori la biroul sotului si ca judecatoarea se ducea tot mai frecvent la manastire, pentru a-si gasi linistea sufleteasca.
Despre autor:
Sursa: Jurnalul National
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
🎦 Smart Products, afacerea care caută mereu cele mai noi tehnologii în lume
Sursa: start-up.ro
-
Semnele că ai un suflet trezit spiritual
Sursa: garbo.ro
-
1 milion de clienți ING Bank au beneficiat de asigurări NN
Sursa: futurebanking.ro
-
Evenimentele astrologice din mai ne învață cele mai frumoase lecții de până...
Sursa: kudika.ro
-
Programul Sezamo de Paște: până când putem face cumpărături și ce reduceri a...
Sursa: retail.ro
-
Antreprenoriatul românesc, la ani lumină de dezvoltare: peste 90 % dintre...
Sursa: wall-street.ro