O situatie extrem de tensionata, care dureaza de mai bine de trei ani, a fost constatata de inspectorii Consiliului Superior al Magistraturii, la Judecatoria Vatra Dornei - judetul Suceava. Inspectia CSM a constatat din capul locului ca "relatiile pr
O situatie extrem de tensionata, care dureaza de mai bine de trei ani, a fost constatata de inspectorii Consiliului Superior al Magistraturii, la Judecatoria Vatra Dornei - judetul Suceava. Inspectia CSM a constatat din capul locului ca "relatiile profesionale din cadrul colectivului Judecatoriei Vatra Dornei sunt grav alterate datorita starii conflictuale existente intre cei patru judecatori scindati in doua grupuri: primul format din judecatorii Felicia Marian (sefa instantei) si Artemizia Ticsa, cel de-al doilea format din judecatorii Elena Simionescu si Codrina Ioana Martin". Protagonista principala a conflictelor, care au degenerat si i-a scandalizat nu numai pe magistrati, dar pana si pe grefieri si avocati, este judecatoarea Elena Simionescu, care a indeplinit pana nu demult functia de presedinte al instantei. Din aceasta functie ea a fost revocata de CSM tot pentru starea tensionata pe care o producea subalternilor, prin atitudinile sale vesnic agresive sau ironice, generate de suspiciunile sale ca toti cei din jurul sau uneltesc sa o indeparteze din instanta. Cu toate acestea, excesele de autoritate ale Elenei Simionescu nu s-au estompat, ba dimpotriva, a reusit sa revolte pe toata lumea cu care intra in contact, cu exceptia judecatoarei Codrina Martin.
Practici oculte in birourile judecatorilor
Mai multi judecatori, grefieri si avocati din Vatra Dornei au relatat inspectorilor CSM despre manifestarile nesanatoase ale lui Simionescu, unii dintre ei declarandu-se speriati de "vrajile"pe care sunt convinsi ca aceasta le-ar practica, dupa ce au depistat ca birourile si scaunele de la serviciu le-au fost murdarite cu pamant, sare, piper si anumite lichide. Din declaratiile a doua persoane din personalul auxiliar, a reiesit ca in doua randuri, ultima data in noiembrie 2005, s-a gasit pamant presarat pe biroul judecatoarei Felicia Marian (care indeplineste in prezent atributiile de conducator de instanta) si ca la respectiva ora - 6.00 dimineata - in sediul nu se mai afla altcineva decat judecatorul Elena Simionescu.
Interogata de inspectorii CSM despre practicile oculte, judecatoarea Simionescu a recunoscut doar ca "stropeste birourile colegilor in fiecare dimineata cu aghiazma, in spiritul ritualurilor unui bun crestin".
O grefiera terorizata a pierdut sarcina
La 21 noiembrie 2005, cand s-a convocat o adunare generala a judecatorilor, pentru alegerea unui nou membru in Colegiul de conducere in persoana judecatorului Codrina Ioana Martin, in timpul sedintei judecatoarea Simionescu "s-a manifestat agresiv si le-a insultat pe colegele ei Felicia Marian si Artemizia Ticsa, folosind expresii: "Asta nu-i instanta Busuioc SRL sau Ticsa SRL; Ticsa este rusinea orasului!"
Nici grefierii n-au scapat de furia Elenei Simionescu, grefiera Gabi Aronet si sotul acesteia fiind actionati in judecata chiar de judecator, prin plangere penala, cei doi fiind in final achitati pentru ca "fapta nu exista". In toamna trecuta, Simionescu a cerut conducerii Judecatoriei sa convoace adunarea generala pentru a se lua decizia destituirii grefierei sef Corina Pata, din functia de secretar al Colegiului de conducere, acuzand-o ca ar fi dezvaluit unor avocati anumite discutii care au avut loc la o adunare generala. In realitate, asa cum s-a stabilit ulterior, grefiera sef nici nu a participat la respectiva sedinta.
Din cauza acestui tip de comportament, grefierii se tem pur si simplu sa mai intre cu Simionescu in sedintele de judecata, unii dintre ei imbolnavindu-se pe fondul stresului. O grefiera a ajuns chiar sa fie transportata de urgenta la spital de avocati, in timpul programului de lucru, unde a pierdut o sarcina pe fondul unei crize declansate de tensiunea la care a fost supusa. Nu mai putin de trei avocati din Baroul Suceava au relatat inspectorilor CSM, in luna ianurie a acestui an, "limbajul vulgar si violent" al lui Simionescu, folosit chiar in instantele de judecata, loc unde avocatii sunt umiliti in fata clientilor lor prin afirmatii de genul ca acestia ar lua banii fara a-si justifica munca (<<ce-ti trebuie draga avocat, dai banii degeaba>>), motiv pentru care la unii dintre noi ne cenzureaza onorariile".
Interogari de martori pe teme de magie neagra
Un avocat a confirmat si el practicile oculte: "Stiu din discutiile purtate cu personalul auxiliar ca doamna judecator Simionescu Elena s-a dedat la practici vrajitoresti, presarand pamant pe birouri si toate acestea m-au facut sa cred ca sunt reale, deoarece fiind prezenta in sala de judecata intr-un dosar in care nu acordam asistenta, o martora a declarat despre o persoana ca practica vrajitoria, iar doamna judecator Simionescu a fost foarte interesata prin intrebarile care i le punea, despre persoana care practica vrajitoria, care nu avea nici o legatura cu obiectul dosarului". Acelasi avocat a mai dezvaluit CSM faptul ca Simionescu, deranjata de faptul ca a protestat fata de comportamentul neadecvat, a prins-o intr-o zi pe holurile Judecatoriei si a izbit-o de un perete, dupa care "a inceput sa cante deplasandu-se cu mainile in buzunar" ca si cand nimic nu s-ar fi intamplat. Avocata agresata a precizat ca branciul judecatoarei s-a produs in conditiile in care aceasta stia ca ea suferise recent o interventie chirurgicala la genunchiul stang, motiv pentru care timp de o luna de zile a umblat in carje prin instanta.
Un judecator local ne-a relatat si un episod de acum mai bine de trei ani, cand Simionescu era sefa Judecatoriei si cand, cu ocazia sarbatorilor, s-au primit la instanta pachete de protocol cu produse lactate de la fabrica "Dorna". Cu acel prilej, am fost informati ca Simionescu a dat buzna prin toate birourile judecatorilor, pe care i-a controlat in dulapuri, sertare si genti, pentru a vedea cine si ce a primit.
Si-au furat dosarul intre ele
Comisia de disciplina a propus Sectiei de Judecatori a CSM ca odata cu Elena Simionescu sa fie sanctionata si judecatoarea Felicia Marian, pentru nerespectarea dispozitiilor legale referitoare la repartizarea aleatorie a dosarelor. Sanctiunea a fost ceruta deoarece s-a retinut ca la data de 24 decembrie 2005 sefa Judecatoriei a solutionat dosarul nr. 2304/2005, avand ca obiect o cerere de arestare preventiva, dosar care revenea in fapt judecatoarei Elena Simionescu, conform planificarii de permanenta. Felicia Marian s-a scuzat in fata inspectorilor CSM ca ar fi fost "indusa in eroare de lucratorii de politie si de procurorul Irina Ciobanu, care i-au transmis telefonic ca figureaza pe planificare pentru ziua respectiva". Comisia de disciplina nu s-a lasat convinsa de aceasta explicatie, intrucat din actele oficiale a rezultat ca Felicia Marian "a semnat personal de luare la cunostinta in privinta planificarii, cu atat mai mult cu cat a asigurat si conducerea instantei". Ambele cazuri vor fi judecate de Sectia de disciplina a CSM din data de 28 martie a.c.

Ziua

Sursa: Ziua



Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.