Presedintele Fondului Proprietatea, Nicolae Ivan, estimeaza ca, pana la mijlocul lunii aprilie, va fi prezentata Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare (CNVM) propunerea de listare a Fondului la Bursa de Valori Bucuresti. "Nu stim care va fi raspun
Presedintele Fondului Proprietatea, Nicolae Ivan, estimeaza ca, pana la mijlocul lunii aprilie, va fi prezentata Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare (CNVM) propunerea de listare a Fondului la Bursa de Valori Bucuresti. "Nu stim care va fi raspunsul CNVM. Incercam sa ne facem temele cat de bine putem. Suntem optimisti. Nu exista elemente care sa ne faca sa credem ca nu vom fi in stare sa ne respectam angajamentele", a mentionat Ivan. Referitor la faptul ca mai mult de jumatate din societatile ale caror actiuni intra in componenta Fondului nu sunt listate la Bursa, Ivan a precizat ca se vor exercita presiuni asupra acestora sa demareze procedura de listare. Ivan a anuntat ca Fondul va fi listat la BVB la jumatatea acestui an, insa atat presedintele Comisiei Buget, Finante, Banci din Senat, Varujan Vosganian, cat si directorul general al BVB nu cred ca acest termen va fi respectat, mai ales din cauza faptului ca societatile din componenta nu sunt listate. Casele de avocatura vor depune pana pe 15 martie ofertele pentru licitatia organizata de Fondul Proprietatea in vederea selectarii consultantului juridic international. Potrivit lui Ivan, desmnarea castigatorului va fi anuntata pe 16 martie. Consultantul, care trebuie sa aiba experienta la constituirea unui fond de cateva sute de milioane de euro, va fi desemnat in baza unei licitatii publice internationale, initiata de Ministerul Finantelor, prin Consiliul de Supraveghere a Fondului. Ivan a afirmat ca la selectie vor participa probabil 12 case de avocatura. Potrivit presedintelui Fondului, oferta financiara va avea cea mai mare pondere in punctajul final, dar nu a dorit sa mentioneze procentul. Consultantul juridic international va redacta caietul de sarcini pentru managerul de fond (societatea de administrare) si va organiza licitatia pentru selectia acestuia. Deutsche Bank, Meryll Lynch, Morgan Stanley, Nomura Securities, Dexia Kommunalkredit, Cheyne Capital, 3i plc si YFM si-au manifestat interesul sa participe la licitatia pentru desemnarea managerului Fondului Proprietatea, potrivit presedintelui Fondului, Nicolae Ivan. El a estimat ca selectia administratorului ar putea avea loc in perioada mai-iunie.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.