Guvernul ar putea contracta credite de la bancile romanesti pentru finantarea programelor de investitii in Educatie, in conditiile in care reprezentantii Asociatiei Romane a Bancilor (ARB) si-au aratat, ieri, disponibilitatea pentru a sustine acordar
Guvernul ar putea contracta credite de la bancile romanesti pentru finantarea programelor de investitii in Educatie, in conditiile in care reprezentantii Asociatiei Romane a Bancilor (ARB) si-au aratat, ieri, disponibilitatea pentru a sustine acordarea fondurilor, transmite Mediafax. Senatorii din Comisia de buget-finante au discutat, ieri, cu ministrul Finantelor, Sebastian Vladescu, cu ministrul Educatiei, Mihail Hardau, si cu Radu Gratian Ghetea, presedintele ARB, pe tema finantarii programelor investitionale ale Guvernului in Educatie, din anii 2006-2009, prin utilizarea pietei bancare romanesti. La finalul dezbaterilor, presedintele Comisiei, senatorul Varujan Vosganian, a aratat ca, in momentul de fata, Ministerul Finantelor lucreaza la normele care sa guverneze derularea unor astfel de credite. Potrivit acestuia, ministerul amintit va fi cel care va contracta imprumutul, existand doua posibilitati de contractare a creditului, fie prin garantare, fie prin emisiuni de titluri de stat. "Opinia pe care am exprimat-o in cadrul discutiilor si impartasita de Asociatia Romana a Bancilor este ca aceasta creditare sa se faca intr-o formula mixta, adica atat prin creditare, cat si prin emisiuni de titluri de stat", a afirmat senatorul liberal. El a mai aratat ca, pentru a contracta imprumutul, sistemul bancar trebuie sa indeplineasca trei conditii. Prima dintre ele se refera la o perioada mai lunga de creditare. Cea de-a doua conditie prevede o perioada de gratie mai mare, iar cea de-a treia la acordarea unor credite avantajoase in raport cu piata bancara internationala. Potrivit acordului incheiat intre Guvern si sindicate in noiembrie 2005, Executivul urmeaza sa aloce, in anul 2006, 1,1 miliarde de euro pentru investitii in Educatie, dintre care 400 milioane de euro pentru invatamantul universitar si 700 milioane de euro pentru invatamantul preuniversitar. (A.G.C.)


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.