Substanta aruncata era un insecticid
Surse din anturajul femeii au declarat, insa, citate de Mediafax, ca substanta care i s-ar fi aruncat in fata acesteia nu este nicidecum motorina, ci parea sa fie, de fapt, un insecticid, iar efectul imediat al substantei a fost acela ca pe Cristina Popa au usturat-o ochii. Popa este contabila la firma Conimpuls Bacau si asociat in alte firme cu Sergiu Sechelariu si Irina Jianu, fost inspector general de stat si presedinte al Consiliului de Conducere la Inspectoratul de Stat in Constructii, in prezent inculpata in dosarul Zambaccian.
Dupa declaratia lui Daniel Morar, surse din anturajul femeii au sustinut ca aceasta era amenintata de mai mult timp, motiv pentru care isi schimba numarul de telefon la doua saptamani, dar si ca amenintarile respective veneau din partea Irinei Jianu.
Importuri prin Vama Bacau
Pe de alta parte, potrivit sefului Biroului Vamal Bacau, Vasile Soiman, procurorii anticoruptie au solicitat institutiei punerea la dispozitie a zece declaratii vamale ale firmei Vertcon (administrata de Cristina Popa) pe niste importuri de materiale de constructii si mobilier efectuate in anii 2002 si 2003. Soiman nu a exclus posibilitatea ca intr-un transport venit prin Vama Bacau sa fi existat materialele de constructie pentru imobilul lui Adrian Nastase. (M.V.R.)
Despre autor:
Sursa: Ziua
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
Test Drive Renault Clio 6 E-Tech: sustenabil și economic, dar și două neajunsuri
Sursa: green.start-up.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Mesajul DUR al lui Tudor Chirilă pentru Nicușor Dan: Ați ajuns primul...
Sursa: kudika.ro
-
Tratamente naturiste pentru bilă leneșă: ceaiuri, rețete medicinale, alimente...
Sursa: garbo.ro