Meciul tur din optimile de finala ale Cupei UEFA dintre Rapid si Hamburger SV, programat pe 9 martie, la Bucuresti, va incepe la ora 17, si nu la ora 20.30, asa cum se anuntase initial, schimbarea fiind decisa de televiziunea germana care transmite p
Meciul tur din optimile de finala ale Cupei UEFA dintre Rapid si Hamburger SV, programat pe 9 martie, la Bucuresti, va incepe la ora 17, si nu la ora 20.30, asa cum se anuntase initial, schimbarea fiind decisa de televiziunea germana care transmite partida. De asemenea, meciul de pe Stadionul "Giulesti - Valentin Stanescu" va fi transmis in direct la Antena 1 (partida din Germania, de pe 15 martie, va fi televizata de TVR 1). Biletele pentru meciul Rapid - Hamburger SV se pun in vanzare luni. Preturile biletelor sunt: tribuna 0 - 150 RON, tribuna I - 40 RON, tribuna a II-a - 15 lei, peluze - 10 RON. Razvan Lucescu (foto), antrenorul giulestenilor, a declarat ieri ca va avea timp mai mult la dispozitie pentru pregatirea meciului cu Hamburg dupa ce returul Diviziei A a fost amanat cu o sapatmana. "Noi am fi putut sa jucam si acum, de aceea am si investit bani multi in gazon, in intretinerea lui si in prelata. Dar este mai bine ca s-a amanat prima etapa, pentru ca vom pregati mai bine meciul cu Hamburg", a spus R. Lucescu. Altfel, Rapid ocupa locul 24, cu 194 de puncte, in clasamentul pe luna februarie al Federatiei Internationale de Istorie si Statistica a Fotbalului (IFFHS), urcand 17 pozitii, a anuntat site-ul oficial al forului de specialitate. Pozitia Rapidului reprezinta cea mai buna clasare a unei formatii romanesti in aceasta ierarhie, in ultima perioada. Steaua a coborat o pozitie, ocupand locul 54, cu 155 de puncte, la egalitate cu echipa franceza OSC Lille, iar Dinamo a coborat o pozitie, ocupand locul 117, cu 110 puncte. (MIG)


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.