Executivul va acorda sprijin financiar pentru reconstructia caselor afectate de inundatiile din toamna anului trecut si care s-ar putea darama deoarece sunt construite din materiale nerezistente la umiditate, a declarat pentru Rompres ministrul deleg
Executivul va acorda sprijin financiar pentru reconstructia caselor afectate de inundatiile din toamna anului trecut si care s-ar putea darama deoarece sunt construite din materiale nerezistente la umiditate, a declarat pentru Rompres ministrul delegat pentru lucrari publice si amenajarea teritoriului, Laszlo Borbely. "Voi prezenta in sedinta de Guvern din aceasta saptamana un proiect in acest sens si vom aloca probabil materiale de constructii si vom sustine cheltuielile de manopera", a precizat ministrul. Cea mai afectata zona este tot judetul Timis, unde circa 400 de case construite din materiale nerezistente, in special vaiuga, au fost afectate de iarna, desi rezistasera inundatiilor din 2005. Cel mai probabil, potrivit Ministerului Transporturilor, Constructiilor si Turismului, Agentia Nationala pentru Locuinte (ANL) va achizitiona prin Bursa Romana de Marfuri materialele necesare pentru reconstructia acestor case, astfel incat la nivelul intregii tari reconstructia va reveni autoritatilor locale daca expertizele prefecturilor si primariilor vor constata ca sunt astfel de case care s-ar putea darama. Din datele MTCT, in urma inundatiilor din perioada aprilie-mai 2006 s-au inregistrat 678 de locuinte prabusite, 821 de case necesitand expertiza tehnica. In urma expertizelor efectuate s-a impus demolarea si reconstruirea a inca 275 de locuinte. Din cele 952 de locuinte distruse sau avariate de inundatii care necesitau lucrari, circa 876 de lucrari realizate prin intermediul ANL au fost finalizate pe 16 decembrie, restul caselor fiind reconstruite de catre donori si sponsori. Ca urmare a analizelor efectuate in zonele de inundatiile din perioada iulie-septembrie 2005, au fost identificate 12.827 locuinte afectate, din care peste 4.000 necesitau reconstructie si 4.700 consolidare MTCT, prin intermediul ANL, a livrat materialele de constructie pentru casele din intreaga tara afectate de inundatiile din aceasta perioada. Pentru programul de reconstructie a locuintelor din zonele afectate de inundatii a fost alocata anul trecut suma totala de 152,4 milioane RON. Din total, 60 milioane RON au fost alocate din veniturile proprii ale MTCT (23,4 milioane RON) si din redistribuire de la programul constructii sali de sport (27,5 milioane RON). Sumele alocate din veniturile proprii ale MTCT au fost destinate sprijinirii unor actiuni de reconstructie in localitatile care trebuie stramutate - Vadu Rosca, Ivesti, Gura Vaii, Barbulesti. (C.P.)


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.