La sedinta de bilant a DNA, de vinerea trecuta, presedintele Traian Basescu le-a cerut procurorilor sa aplice legea in toate situatiile, fara nici o exceptie, asigurandu-i ca nu vor exista influente politice asupra anchetelor si le-a cerut sa faca p
La sedinta de bilant a DNA, de vinerea trecuta, presedintele Traian Basescu le-a cerut procurorilor sa aplice legea in toate situatiile, fara nici o exceptie, asigurandu-i ca nu vor exista influente politice asupra anchetelor si le-a cerut sa faca publica orice presiune ce s-ar exercita asupra lor. "Aplicati legea fara menajamente (...)!", le-a ordonat Basescu subordonatilor procurorului Daniel Morar. Frumoase cuvinte a rostit presedintele in fata camerelor de filmat, numai ca, in practica, Basescu nu da doi bani pe Justitie. Concret, cetateanul Traian Basescu, indiferent de functiile pe care le-a avut - ministru al Transporturilor sau primar general al Capitalei, are o adevarata aversiune fata de respectarea hotararilor date de magistrati. Pur si simplu, Basescu n-are chef sa dea curs si sa puna in aplicare hotararile judecatoresti. Este arhicunoscuta, de-acum, avand in vedere ca singur a recunoscut, nerespectarea unei hotarari definitive si irevocabile privind reangajarea unui angajat al Ministerului Transporturilor pe vremea cand Basescu era sef la acest minister. Tot dispret fata de lege a fost si in cazul achizitiei vilei din Mihaileanu, caz rezolvat, intr-un termen scurt, la o singura intalnire cu procurorii, de experimentata avocata Elena Udrea.
Ca primar general, va prezentam un caz in care Basescu s-a folosit de o hotarare judecatoreasca cel putin ciudata, pentru a amana, cat se poate de mult, retrocedarea unui garaj, parte componenta a proprietatii situata in Cotroceni, catre proprietarul sau, romano-americanul Viorel Popescu.
Proprietar de buna-credinta
In 1986 Viorel Popescu cumpara, la "a treia mana", un apartament situat la parterul unei vile nationalizate in 1948, de pe strada Grigore Taranu nr.6, foarte aproape de Palatul Cotroceni. Ulterior, prin certificatul de atestare a dreptului de proprietate nr. 945/7 din 30 martie 1994, Viorel Popescu a devenit proprietar asupra a 79,5 mp din curte, in indiviziune cu vecina sa, Lucretia Szasz, proprietara a apartamentului de la etaj si a 71,6 mp. Atunci cand a cumparat apartamentul, in 1986, Popescu nu a putut achizitiona si garajul, deoarece acesta avea alta situatie juridica, ramanand in proprietatea statului. Dupa revolutie, Viorel Popescu si Lucretia Szasz regleaza si situatia juridica a garajului. Astfel, conform sentintei civile nr. 5320 din 14 septembrie 1995, pronuntata de Judecatoria Sectorului 5 - ramasa definitiva prin decizia civila nr. 2940 din 22 decembrie 1995 a Tribunalului Bucuresti, magistratii constata, pe baza probelor si a documentelor, ca cei doi sunt proprietarii garajului situat pe terenul acestora din str. Grigore Taranu nr. 6, Sector 5. Acesta a fost rezultatul procesului, ce a durat aproape doi ani, pe care Viorel Popescu si Luctretia Szasz l-au intentat Consiliului General al Municipiului Bucuresti, Consiliului Local al Sectorului 5 si SC Cotroceni SA.
Halaicu respecta Justitia
Fostul primar general de atunci, liberalul Crin Halaicu, se supune deciziilor Justitiei si emite Dispozitia nr. 431 din 21 martie 1996 prin care "Garajul situat in Bucuresti, str. Grigore Taranu nr. 6, sector 5, se restituie in proprietatea doamnei Szasz Lucretia si a domnului Popescu Viorel". In sfarsit, Halaicu mai dispune ca "Directia de Administrare a Fondului Imobiliar va radia din registrul de transcriptiuni si inscriptiuni imobiliare al Notariatului de Stat Local al Sectorului 5, Bucuresti, dreptul de proprietate al statului asupra bunului prevazut la art. 1, si va retine, ca posesor de buna credinta, chiriile incasate, pana la data predarii." Dispozitia primarului general Halaicu este respectata si, prin procesul verbal nr. 3358 din 9 mai 1996, transcris de Judecatoria Sectorului 5 pe 14 mai 1996, se procedeaza la predarea-primirea garajului. Bineinteles ca cei doi au achitat si suma de 722.748 de lei catre DAFI, contravaloarea de atunci a garajului. Prin acelasi proces verbal, se stipula ca "urmare prevederilor Legii 17/1994, proprietarul are obligatia de a mentine in drepturi toti chiriasii imobilului, detinatori ai contractelor de inchiriere cu SC Cotroceni SA pe termen de 5 ani, conform legislatiei in vigoare." Chiriasul din garajul lui Viorel Popescu era nimeni altul decat cantaretul de muzica folk Gheorghe Gheorghiu, vecin cu Popescu in vila din str. Grigore Taranu nr. 4. Asadar, Gheorghe Gheorghiu, posesorul unui contract cu DAFI pentru inchirirerea garajului din 1992, urma sa mai stea cu chirie, la noul proprietar, pana in 2001.
Ulterior trecerii in proprietate a garajului, Lucretia Szasz vinde jumatatea sa de garaj, de care nu avea nevoie, lui Viorel Popescu. Si cu asta, lucrurile pareau ca s-au rezolvat. Numai ca Gheorghe Gheroghiu avea un admirator foarte important: Traian Basescu, atunci primar general al Capitalei, acum presedinte al Romaniei! Atat de mult l-a admirat Basescu pe Gigi Gheorghiu, incat s-a folosit de o hotarare foarte ciudata a Curtii de Apel Bucuresti ca sa-l deposedeze pe Viorel Popescu de bunul al carui proprietar era!
Recurs dupa patru ani!
Dar pana atunci, Viorel Popescu este fortat sa reia totul de la capat. Dupa patru ani de la consfintirea dreptului sau de proprietate, Viorel Popescu are o mare surpriza: in 1999 Consiliul Municipal Bucuresti declara recurs impotriva deciziei Tribunalului Bucuresti, prin care Szasz si Popescu erau declarati proprietari! Intr-un mod cel putin ciudat, Curtea de Apel Bucuresti admite recursul pe 21 septembrie 1999 - atentie! dupa patru ani, cand termenul in care Primaria putea inainta recursul era de doar 15 zile!!!, caseaza deciziile si sentintele anterioare si retrimite cauza pentru o noua judecata de fond, la Judecatoria Sectorului 5! Motivul invocat de Curte pentru aceasta decizie este faptul ca "intimatii-reclamanti (Szasz si Popescu - n.n.) au sustinut ca garajul se afla pe terenul proprietatea lor, dar la adresa respectiva str. Grigore Taranu nr. 4-6 este o curte comuna a imobilelor cu nr. 4 si 6 si nu a fost efectuata vreo delimitare a terenului ce le-ar apartine reclamantilor. Astfel trebuia efectuata o expertiza in cauza, care sa stabileasca cu exactitate ca terenul pe care se afla garajul apartine imobilului de la nr. 6, simpla constatare a unui inspector financiar neputand tine loc de titlu de proprietate"!
Asadar, se reia din nou dosarul Primarie (reclamanta) - Szasz & Popescu (parati), la Judecatoria Sectorului 5. Prin Sentinta civila nr. 867 din 20 februarie 2002, este respinsa cererea Primariei si astfel este consfintit, inca o data, dreptul de proprietate al lui Viorel Popescu asupra garajului! Bineinteles, si aceasta sentinta este atacata de primarul general Traian Basescu la Tribunalul Bucuresti! In proces mai intervine, ca apelant-intervenient, si Gheorghe Gheorghiu. Si de data aceasta Tribunalul Bucuresti, prin Decizia Civila nr. 2822 A din 10 decembrie 2002, respinge ca nefondat apelul declarat de primarul general Traian Basescu! Inca o data, Viorel Popescu este declarat, de catre Justitie, proprietarul garajului! In ceea ce priveste apelul lui Gheorghe Gheorghiu, aceasi instanta il anuleaza!
Basescu, avocatul lui Gheorghe Gheorghiu!
Nerabdator ca un marinar care ajunge in port dupa sase luni in care n-a atins uscatul, primarul general Traian Basescu, cu o frenezie inexplicabila, pe 28 noiembrie 2002, deci cu aproape doua saptamani inainte ca Tribunalul Bucuresti sa solutioneze cauza, emite Dispozitia nr. 1340: "Avand in vedere cererea petitionarului GHEORGHE GHEORGHIU, domiciliat in Bucuresti, str. Grigore Taranu nr. 4, sector 5; Vazand decizia civila nr. 2076/21 septembrie 1999 a Curtii de Apel Bucuresti - Sectia a III-a, definitiva si irevocabila; Tinand seama de propunerea din Nota nr. L 18986/2002 a Directiei juridic-legislatie; In temeiul art. 68 (1) lit. "v" si art. 71 (1) din Legea administratiei publice locale nr. 215/2001;
PRIMARUL GENERAL AL MUNICIPIULUI BUCURESTI DISPUNE: Art. 1. Dispozitia nr. 431/21.III.1996 a Primarului General al Municipiului Bucuresti se revoca iar garajul situat in Bucuresti, str. Grigore Taranu nr. 6, sector 5, reintra in proprietatea statului.(...)" Dispozitia este semnata de primarul general Traian Basescu si de secretarul general al municipiului Bucuresti, Dumitru Stanescu. Asadar, Traian Basescu renationalizeaza garajul, prin aplicarea unei decizii foarte ciudate a Curtii de Apel dar calcand in picioare alte sentinte si decizii ale Justitiei si, in fond, batandu-si joc de dreptatea pe care Viorel Popescu o avea de partea lui, dincolo de "chichitele" ciudate ale discutabilei decizii civile, cum se va dovedi in final! Asadar, aparent Basescu a respectat o decizie dar a facut o nedreptate! Apoi, rapid, Gheorghe Gheorghiu incheie contractul de inchiririere nr 51 din 3 decembrie 2002, la doar cinci zile dupa ce binefacatorul sau daduse dispozitia de re-nationalizare a garajului! Contractul intre Primaria Bucuresti si Gheorghe Gheorghiu a fost incheiat pe o perioada de cinci ani, pana pe 8 aprilie 2007, contra unei chirii de 35.250 lei-vechi pe luna!
Trei judecatori desfiinteaza Dispozitia de re-nationalizare, data de Basescu
In mai 2003, Viorel Popescu l-a dat in judecata pe primarul Basescu la Tribunalul Bucuresti - Sectia a VIII-a Conflicte de Munca si Litigii de Munca, pentru ca a emis Dispozitia nr. 1340 din 28 noiembrie 2002. Tribunalul ii respinge actiunea iar Popescu face recurs la Curtea de Apel Bucuresti - Sectia Contencios Administrativ, recurs care ii este admis. Iata argumentele a trei judecatori de la CAB care, practic, desfiinteaza Dispozitia nr. 1340/2002, de re-nationalizare a garajului, precum si Decizia civila nr. 2076 din 21 septembrie 1999 a Curtii de Apel Bucuresti - Sectia a III-a Civila, decizie pe care Basescu si-a intemeiat desfiintarea dispozitiei data de primarul Halaicu in 1996: "Curtea constata ca instanta de fond in mod gresit a apreciat ca dispozitia primarului nr. 1340 din 28 noiembrie 2002 este un act de executare a unei hotarari judecatoresti. Se observa din dispozitivul deciziei civile nr. 2076 din 21 septembrie 1999 a Curtii de Apel Bucuresti - Sectia a III-a Civila, decizie care este invocata in preambulul dispozitiei nr. 1340/2002 si in a carei executare considera instanta de fond ca este data dispozitia, ca nu exista nici o obligatie prentru partile din proces care sa fie pusa in executare. Prin decizia civila nr. 2076 din 21 septembrie 1999 se dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeasi instanta de fond. Chiar daca ar fi fost vorba de un act de executare nu putea sa fie pusa in executare o hotarare nedefinitiva si neirevocabila ci care trimite spre rejudecare cauza.(...) La fel, nu putea fi revocata prima dispozitie a primarului general nr. 431/ 1996 (a lui Halaicu - n.n.) prin care se restituise proprietatea doamnei Szasz Lucretia si a domnului Popescu Viorel - garajul din str. Grigore Taranu nr. 6, sector 5, deoarece intrase in circuitul civil." E clar, doamna avocat Udrea ?!
Gheorghiu foloseste garajul, Popescu plateste impozite
Dupa ce i-a aranjat garajul lui Gheorghe Gheorghiu, Traian Basescu ataca, evident, si Decizia civila nr. 2822 A din 10 decembrie 2002, pronuntata de Tribunalul Bucuresti, la Curtea de Apel Bucuresti - Sectia a III-a Civila! De data aceasta, firesc, inalta instanta respinge ca nefondat recursul declarat de primarul general Traian Basescu, prin Decizia civila nr. 1880 din 9 septembrie 2003, decizie, evident, irevocabila!
Ca o culme a ironiei, in adeverinta nr. 26073 din 23 aprilie 2004, emisa de Directia impozite si taxe locale a Primariei Sectorului 5, se recunoaste: "Va adeverim ca la adresa din str. Grigore Taranu nr. 6, sector 5 domnul Popescu Viorel figureaza ca titular de rol fiscal din data de 06.06.1996 conform actului nr. 4.818, cu anexa (garaj) in suprafata de 12,18 mp avand o valoare de impunere de 14.250.600, cu impozitele si taxele achitate la zi." Mai mult, in urma unui memoriu, Directia Juridic, Contencios si Legislatie din Primaria Munici-piului Bucuresti, ii raspunde lui Viorel Popescu, prin adresa nr. 27457 din 24 noiembrie 2005: "Din actele anexate memoriului rezulta ca dvs. sunteti proprietarul terenului situat in Bucuresti str. Grigore Taranu nr. 6 sector 5 in suprafata de 12,18 mp. Dvs. in calitate de proprietar, avand in vedere ca institutia noastra nu mai are nici un drept de proprietate asupra terenului, aveti la dispozitie orice cale prin care sa stingeti orice litigiu cu orice persoana care ocupa terenul dvs."! Semneaza directorul executiv Adrian Iordache.
In acest moment, Gheorghe Gheorghiu foloseste garajul lui Viorel Popescu si refuza sa-l paraseasca, Popescu a dat in judecata statul roman la Strasbourg si are toate sansele sa castige iar Basescu le da procurorilor lectii despre dreptate!
"Suntem egali in fata legii"
Presedintele Traian Basescu a facut ieri un apel catre procurori si reprezentantii Justitiei sa se considere independenti si sa aplice legea si, in acelasi timp, sa respecte drepturile omului. "Aveti obligatia sa aplicati oricui legea, fie ca este politician, fie ca nu, fie ca este un om cu un potential economic extrem de ridicat. Toti suntem egali in fata legii. Orice interventie politica la nivel central, local trebuie facuta publica si nimeni nu are dreptul sa interfereze activitatea procurorilor si judecatorilor", a subliniat seful statului.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.