Comisia pentru acordarea licentelor agentilor de jucatori s-a reunit din nou ieri dimineata pentru a ancheta felul in care s-au impartit banii la transferul lui Florin Bratu de la Rapid la Galatasaray Istanbul. Inainte de inceperea audierilor, Florin
Comisia pentru acordarea licentelor agentilor de jucatori s-a reunit din nou ieri dimineata pentru a ancheta felul in care s-au impartit banii la transferul lui Florin Bratu de la Rapid la Galatasaray Istanbul. Inainte de inceperea audierilor, Florin Prunea si colegii sai din comisie au primit vizita a trei persoane din cadrul Garzii Financiare, care au solicitat si au primit toate documentele legate de acest transfer, dar si de cel al lui Adrian Mutu de la Dinamo la Inter Milano, in anul 2000. Acest ultim caz a aparut dupa ce presa de ieri a preluat o stire de pe o agentie italiana, conform careia jucatorul roman a fost cumparat cu sase milioane de dolari, in timp ce dinamovistii ar fi declarat doar doua. Primul intrat la audieri a fost Ioan Becali, cel care a avut calitatea de impresar la transferul lui Bratu. "Le-am adus actele, asa cum le-am promis data trecuta, acum comisia va lua o decizie", s-a multumit sa comenteze fostul agent de jucatori. Referitor la cazul Mutu, pe care tot el l-a impresariat in momentul trecerii de la Dinamo la Inter, Becali a fost si mai succint: "Cereti de la Inter contractul de transfer! Diferenta de patru milioane o fi luat-o Moratti (n.r. Massimo Moratti, patronul lui Internazionale)!". Florin Prunea, seful comisiei de acordare a licentelor de agenti, a anuntat ca FRF s-ar putea sesiza si in cazul jucatorului legitimat in prezent la Juventus Torino, insa in masura timpului sau disponibil, deoarece este si seful Departamentului de Relatii Internationale la federatie, slujba care il solicita, de asemenea, foarte mult.
Paul Enache dat pe mana Comisiei de disciplina
Dupa ce acum o saptamana Prunea si colegii sai nu au avut mare succes cu convocarile la comisie a persoanelor care pot elucida cazul Bratu, nici ieri cei chemati nu prea s-au inghesuit la FRF. Astfel, in afara lui Ioan Becali a mai fost prezent doar presedintele Rapidului, Dinu Gheorghe. Acesta a adus o mapa cu documentele pe care le are clubul sau la acest transfer, refuzand sa faca orice declaratie pe marginea subiectului. Conform Realitatea TV, din actele prezentate de "Vama" reiese ca Rapidul a incasat 630.000 de dolari, in conditiile in care turcii au platit 2.750.000! Au lipsit din nou Paul Enache, presedinte la Tractorul Brasov, grupare din Divizia B care a provocat tot scandalul, sustinand ca i se cuvenea o suma mai mare drept indemnizatie de formare a jucatorului, si Gica Popescu, cel care a incasat un milion de dolari din acest transfer, desi la data tranzactiei nu era agent de jucatori. "Domnul Paul Enache nu a binevoit sa dea curs invitatiei noastre, asa ca vom sesiza Comisia de disciplina a FRF. Pe domnul Popescu il vom chema din nou miercuri (n.r. maine), iar daca nu vine vom considera ca nu vrea sa-si foloseasca dreptul la aparare. Eu cred totusi ca de aceasta data va veni. Pe undeva, este de inteles reactia lui, fiindca se afla intr-o situatie delicata. Cheia acestui caz este la Gica Popescu", a comentat Florin Prunea. Acesta a precizat ca "ceata se risipeste usor-usor in acest caz si intr-o saptamana, zece zile, vom avea o concluzie". Prunea a mai tinut sa mentioneze ca Rapidul s-a comportat normal, dupa ce saptamana trecuta refuzase sa puna la dispozitia comisiei actele transferului. "Imi pare rau pentru cele declarate saptamana trecuta, cand am spus ca Rapid s-a comportat inacceptabil. Clubul feroviar a avut o atitudine corecta si a dovedit ca este printre primii interesati sa se afle adevarul", a concluzionat Florin Prunea. (B.G.)


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.