"Tactica presupune cunoasterea a ceea ce trebuie facut atunci cand este ceva de facut. Strategia presupune cunoasterea a ceea ce trebuie facut atunci cand nu mai este nimic de facut." (Savielly Tartakover, mare maestru polonez de sah)
Atentie,
"Tactica presupune cunoasterea a ceea ce trebuie facut atunci cand este ceva de facut. Strategia presupune cunoasterea a ceea ce trebuie facut atunci cand nu mai este nimic de facut." (Savielly Tartakover, mare maestru polonez de sah)
Atentie, mecanismele de alerta se pun in miscare! G8 a anuntat includerea pe ordinea de zi a reuniunii sale a subiectului "epidemia de gripa aviara". Buletinele de stiri ale televiziunilor europene, reflectand ingrijorarea guvernelor, anunta confirmarea prezentei virusului in Italia si Grecia. Si cum la Bruxelles nimic nu este intamplator, cu doua zile in urma, la invitatia Directiei Generale pentru stiinta si cercetare a Comisiei Europene, am avut ocazia cu totul extraordinara de a vizita cateva dintre centrele de cercetari unde europenii pregatesc poate cea mai importanta revolutie tehnologica a timpului nostru in domeniul virusologiei: crearea unor noi tipuri de vaccinuri, insotite de noi sisteme de teste farmaceutice si de dignostic. Totul pornind de la o constatare extrem de grava pe care o facea Janez Potocnic, comisarul european pentru problemele stiintei si cercetarii: "Bolile infectioase majore la animale pot avea un impact social si economic devastator asupra tarilor dezvoltate sau in curs de dezvoltare. Primele exemple sunt recentele cazuri de afta, boala vacii nebune, febra porcina clasica, precum si dezvoltarea actuala a gripei aviare... O mult mai grava amenintare o constituie o pandemie umana care risca sa ucida milioane de oameni si sa dezechilibreze stabilitatea politica si economica din nenumarate tari".
Anuntul este limpede: nu mai este vorba despre preocupari teoretice sau de testari de laborator pentru a face fata unor situatii ipotetice, ci despre nevoia de a avea un sistem coerent care sa raspunda unor amenintari din zona securitatii nationale, de data asta ingemanate intr-un complex continental si mondial care le face cu atat mai periculoase. Europa s-a decis sa actioneze. In primul rand, pe planul viziunii politice, prin adoptarea "Platformei tehnologice europene privind sanatatea animala globala. Viziune 2015". In care sunt implicate 29 de organizatii semnatare. Aceasta presupune un efort de foarte mari dimensiuni la nivelul UE, ingloband o retea de peste 120 de laboratoare, companii sau institutii din 32 de tari, 16 din UE alaturi de care lista cuprinde Africa de Sud, Australia, Bulgaria, Canada, China, Gabon, Elvetia, Hong-Kong, Indonezia, Norvegia, Pakistan, Federatia Rusa, SUA, Thailanda, Turcia si Vietnam.
In acest moment, se lucreaza pe cateva mari proiecte revolutionare in domeniul vaccinurilor: pentru prima oara nu se mai foloseste tehnica traditionala, in linii mari aceeasi din sec. XIX, de preparare pe baza cultivarii agentului patogen in oua, ci se lucreaza prin inginerie genetica direct la nivelul genelor. Iata proiectele la nivelul productiei de vaccinuri: NOVAFLU - noi strategii de vaccinare si formule de vaccin pentru controlul epidemiilor si pandemiilor; FLUPLAN - pregatirea pentru o pandemie de gripa; MUCADJ - adjuvanti pentru imunizarea intranazala contra gripei; SARS/FLU VACCINE - crearea unui vaccin combinat impotriva gripei si SARS (Sindrom sever respirator acut); VACCINUL UNIVERSAL(vaccin administrat pe cale nazala la oameni, care sa confere protectie pe viata impotriva gripei), precum si FLUVACC, un alt vaccin impotriva gripei.
Aceasta pentru nivelul cercetarii stiintifice. In paralel, exista o intreaga viziune asupra modului in care guvernele trebuie sa se implice in operatiunea de asigurare a stocurilor necesare pentru combaterea unor epidemii, ca si pentru reactia cat mai rapida si extinsa la nivel national in cazul unei pandemii. Dupa cum ati vazut, nici un laborator romanesc in retea. De ce? Uitati-va la starea jalnica a institutelor de cercetare si aveti un prim raspuns, absolut tragic si foarte grav in termenii realei sigurante nationale. Exista cineva care poate sa spuna care este stocul de vaccinuri existente? S-au facut oare proiectii asupra progresiilor posibile ale unei pandemii de gripa si riscurile asupra societatii si economiei romanesti? Exista rezerva bugetara pentru achizitionarea in regim de urgenta a milioane de doze de vaccin? S-au facut pre-contracte in acest sens? Mecanismele de reactie la o eventuala pandemie sunt incluse oare in strategia nationala de securitate sau in pachetul de legi privind sanatatea publica? Raspunsul la aceste intrebari va arata clar ceea ce suntem in stare sa facem. Dar, daca vrem in Europa, va trebui, poate, sa facem altceva. Ca ei, cu aceeasi nevoie de viziune.

Ziua

Sursa: Ziua



Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.