Sedinta Co
Sedinta Consiliului Suprem de Aparare a Tarii (CSAT) ar putea constitui punctul de plecare pentru incalcarea grava a unor drepturi elementare ale cetateanului si o lovitura pentru democratie.
Departamentul Securitatii Nationale din cadrul Administratiei Prezidentiale a solicitat expertilor juridici din institutiile sistemului de aparare, ordine publica si siguranta nationala sa faca propuneri pentru elaborarea unui pachet legislativ care sa stabileasca activitatea serviciilor de informatii in contextul noii infiintate Comunitati Nationale de Informatii (CNI). La Cotroceni s-au strans o serie de propuneri care se vor concretiza azi in mai multe proiecte de legi privind activitatea serviciilor secrete care se va corela cu Doctrina nationala a informatiilor pentru securitate.
Potrivit unor informatii neoficiale, printre variantele de lucru aflate la Cotroceni se afla si un proiect al unui serviciu secret care prevede ca, in vederea obtinerii datelor necesare in procesul de urmarire penala, ofiterii de informatii pot efectua acte premergatoare cu caracter probatoriu pentru amenintarile la adresa securitatii nationale. In cazul in care s-ar adopta o asemenea lege, ofiterii de informatii din SRI, SIE sau DGIPI ar putea solicita sau obtine obiecte, inscrisuri sau relatii oficiale de la institutiile publice ori private si sa primeasca sesizari sau relatii de la persoane fizice ori juridice. Mai mult, o asemenea prevedere absurda ar permite viitorilor ofiteri de informatii anchetatori sa intre in orice institutie si sa ridice documente sau obiecte din firma respectiva.
Drept de ancheta pentru ofiterii de informatii
Proiectul prevede ca ofiterii de informatii au dreptul sa efectueze, conform Codului de procedura penala, acte premergatoare cu caracter probatoriu pentru amenintari la adresa sigurantei nationale. Aceste acte premergatoare, necesare organelor penale in vederea inceperii urmaririi penale, vor fi insa atributul unor ofiteri de informatii "anume desemnati si special atestati". Acelasi proiect le da dreptul ofiterilor, printre altele, sa ceara obiecte, inscrisuri si relatii oficiale de la institutii publice si organizatii private, precum si sesizari si note de la persoane fizice si juridice. Foarte neclara este precizarea care apare in varianta ce va fi analizata azi de membrii CSAT, potrivit careia printre actele premergatoare sunt si constatarile personale ale ofiterilor de informatii si alte activitati prin care se pot obtine date necesare urmaririi penale.
Culmea e ca o astfel de prevedere, care da puteri sporite serviciilor de informatii, se regaseste si in proiectul Legii de organizare si functionare a MApN, aflat deja la Parlament. Personalul operativ al Directiei Generale de Informatii a Apararii ar putea avea acces la orice informatie sau document. "Ministerul Apararii Nationale are dreptul, numai in indeplinirea atributiilor sale, sa solicite si sa obtina in conditiile legii, de la autoritatile administratiei publice centrale si locale, de la agentii economici si de la orice alte persoane juridice sau persoane fizice informatii, date ori documente", se mentioneaza in proiectul elaborat de MApN.
Pana acum, serviciile secrete aveau acest drept numai in cazul iminentei unei amenintari sau in cazul pericolului de distrugere a probelor.
Presedintele Traian Basescu declara, anul trecut, ca cele 42 de legi privind siguranta nationala vor intra in dezbaterea Parlamentului dupa vacanta de iarna, dupa ce vor fi analizate de catre specialisti si aprecia ca noua legislatie in domeniu va fi mult mai concisa.
Modificarea Legii de organizare a CSAT
Intr-un stadiu mai avansat se afla proiectul care va modifica legea de functionare a Consiliului Suprem de Aparare a Tarii. In cazul in care se va adopta variata schimbarii denumirii CSAT in Consiliul Securitatii Nationale (CSN) ar trebui modificata si Constitutia. Noua structura va coordona practic serviciile de informatii avand in vedere ca nou infiintata Comunitate Nationala de Informatii va functiona sub CSN. Traian Basescu va fi seful Consiliului Securitatii Nationale, iar prim-vicepresedinte ar urma sa fie desemnat presedintele Senatului. In structura de conducere a noului CSAT vor intra si presedintele Camerei Deputatilor si prim-ministrul. Proiectul de infiintare a Consiliului Securitatii Nationale prevede crearea a trei mari diviziuni ale noului organism: Directia pentru activitatea de informatii, contraspionaj si securitate, Directia pentru aparare si Directia pentru ordine publica. Mai mult ca sigur ca aceste proiecte de lege vor starni discutii aprinse in Parlament, deoarece liberalii au propria viziune despre organizarea, functionarea si controlul serviciilor secrete. Specialistii liberali in domeniul securitatii nationale lucreaza si ei la un pachet de proiecte legislative care difera total fata de ceea ce se elaboreaza in laboratoarele de la Cotroceni si care au girul presedintelui Basescu.
Declasificarea hotararilor CSAT privind cazul Patriciu
Membrii CSAT ar trebui sa discute azi si despre solicitarea lui Radu Stroe, presedintele Comisiei parlamentare de Control al Serviciului Roman de Informatii, privind declasificarea a doua hotarari din 2002 si 2004 legate de "vasta si complicata problema a ascultarii si inregistrarii telefoanelor" adoptate de catre Consiliul Suprem de Aparare a Tarii. Ion Stan a aratat ca una din cele doua hotarari ale CSAT la care facea referiri Radu Stroe, vizeaza desemnarea SRI ca autoritate in materia interceptarilor, iar cea de-a doua hotarare vizeaza acordarea competentei materiale procurorului de eliberare a mandatelor in intervalul 1 ianuarie 2004 - 1 iunie 2004.
Memorandumul intocmit in anul 2003 de Paul Sarbu, consilier de stat in timpul mandatului lui Ion Iliescu la Departamentul Securitatii Nationale din cadrul Administratiei Prezidentiale, pare sa fi stat la baza eliberarii mandatelor de ascultare a telefoanelor lui Dinu Patriciu. Desi initial Ion Iliescu a negat ca documentul ar fi fost elaborat de Administratia Prezidentiala, Ioan Talpes preciza ca, in perioada 2001-2003, a primit, in calitate de consilier prezidential, mai multe informatii (inclusiv memorii ale unor cadre de conducere din institutiile abilitate sa efectueze controale economice si financiare) si acte de control efectuate de organele in drept privind privatizarea si situatia Petromidia S.A. In baza acestor documente a fost intocmit, de catre consilierul Paul Sarbu, fost procuror, un memorandum care a fost avizat si apoi inaintat presedintelui Ion Iliescu. Talpes afirma ca seful statului a dispus sa fie trimis cate un exemplar Ministerului Economiei si Comertului, Ministerului Finantelor Publice, Ministerului Justitiei si APAPS. Dupa ce a analizat documentul, Ministerul Justitiei a inaintat memorandumul Parchetului National Anticoruptie, considerat de catre Talpes organul competent pentru a efectua cercetarile corespunzatoare.
Baza legala pentru interceptarile telefonice
La aceasta ora, supravegherea unei persoane se poate face in baza a doua acte normative: Codul de procedura penala - modificat prin Legea nr. 281/2003 - si Legea sigurantei nationale - Legea nr. 51/1991. In Codul Penal se prevad o serie de garantii in ceea ce priveste respectarea drepturilor omului: autorizarea de interceptare si inregistrare este emisa de judecator; perioada de autorizare este de o luna, cu posibilitatea de prelungire de maxim cate o luna, pana la o perioada totala de patru luni; procurorul poate dispune interceptarea numai in situatii de urgenta, cu conditia informarii, in maximun 24 de ore, a judecatorului. La randul sau, acesta are tot 24 de ore pentru a se pronunta asupra legalitatii deciziei. Tot judecatorul trebuie sa dispuna, pana la incheierea urmaririi penale, ca persoanele interceptate sa fie informate in scris. In Legea sigurantei nationale nu exista aceste prevederi. Potrivit acesteia, autorizatiile de interceptare se emit de procurori, pe o durata maxima de sase luni si pot fi prelungite pe cate trei luni, fara limita de perioada totala. E posibil ca dupa sedinta de azi a CSAT, serviciile secrete sa obtina si mai multe drepturi in ceea ce priveste interceptarea convorbirilor telefonice.
CSAT va discuta si despre CD-ul cu informatii secrete primit de ZIUA
Un alt subiect pe ordinea de zi a CSAT este si cel al scurgerii unor informatii militare secrete in redactiile ziarelor ZIUA si Romania Libera. Traian Basescu a cerut tuturor institutiilor abilitate sa rezolve urgent cazul si sa fie gasit vinovatul. Se pare ca, la aceasta ora, autoritatile au un cerc de suspecti si chiar au retinut o persoana. Tot azi, Traian Basescu ar putea decide si cine va fi noul secretar al CSAT. Dupa cum se stie, postul este vacant dupa demisia generalului (r.) Viorel Barloiu.
Liberalii vor amanarea unei decizii
Potrivit unor surse liberale, ministrii PNL membri ai CSAT in frunte cu premierul Calin Popescu Tariceanu se vor opune astazi adoptarii in CSAT a proiectului de lege privind siguranta nationala, precum si a altor legi care deriva din acesta. Ei vor cere ca, similar cu procedurile de la sedintele de Guvern, actele sa intre intr-o prima lectura, urmand ca ulterior sa se faca adnotari pe proiecte si sa se adopte. Surse liberale spun ca ordinea de zi si mapele care contin proiectele de legi au ajuns in posesia ministrilor abia vineri, lucru care face imposibila studierea documentatiei si emiterea unei opinii avizate. La nivelul CSAT exista o tensiune intre Guvern si servicii, tensiune la care a contribuit, spun surse liberale, presedintele Traian Basescu. Potrivit acestora, persoanele care au lucrat la elaborarea actelor normative sunt exclusiv din zona serviciilor secrete, "si este normal ca acestea sa emita pretentii si sa vrea suplimentarea atributiilor". Potrivit surselor, nici unuia dintre ministrii liberali nu i s-a cerut parerea fata de modificarile la Legea sigurantei nationale. (Alina MIHAI)
Despre autor:
Sursa: Ziua
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
5 hobbyuri care combat stresul acumulat și îți redau echilibrul interior
Sursa: garbo.ro
-
Italia introduce detenția pe viață pentru femicid
Sursa: kudika.ro