In conditiile in care presedintele italian, Carlo Azeglio Ciampi, a aprobat, la finalul saptamanii trecute, decretul pentru dizolvarea Parlamentului, deschizand, astfel, drumul spre alegerile anticipate, premierul Silvio Berlusconi nu a stat prea mul
In conditiile in care presedintele italian, Carlo Azeglio Ciampi, a aprobat, la finalul saptamanii trecute, decretul pentru dizolvarea Parlamentului, deschizand, astfel, drumul spre alegerile anticipate, premierul Silvio Berlusconi nu a stat prea mult pe ganduri si a decis sa isi inceapa campania in forta. Daca in prima faza, realizarile coalitiei de centru-dreapta conduse de Berlusconi s-au apropiat de cele ale armatei franceze sub Napoleon, "Il Cavaliere" s-a corectat, sambata, caracterizandu-se drept "Iisus Hristosul politicii". "Desigur, vorbind despre Napoleon, am glumit: eu sunt Iisus Hristosul politicii - o victima, rabdator, suport totul, ma sacrific pentru toata lumea", a sustinut premierul Berlusconi, cu ocazia unui dineu, citat de Rompres. Anterior, seful Executivului de la Roma fusese tentat sa se compare cu fostul premier al Marii Britanii din perioada celui de-al doilea razboi mondial, declarand: "Eu combat comunismul asa cum Churchill combatea nazismul". Deocamdata, sondajele de opinie crediteaza drept favorita Opozitia de centru-stanga, condusa de Romano Prodi, aceasta dispunand de un avantaj de 4-5% fata de cea condusa de Silvio Berlusconi. (D.E.)


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.