Scandalul legat de publicarea caricaturilor profetului Mahomed in presa europeana continua. O ceremonie religioasa, desfasurata la Beirut, la care participau aproximativ jumatate de milion de musulmani, s-a transformat, ieri, intr-o noua manifesta
Scandalul legat de publicarea caricaturilor profetului Mahomed in presa europeana continua. O ceremonie religioasa, desfasurata la Beirut, la care participau aproximativ jumatate de milion de musulmani, s-a transformat, ieri, intr-o noua manifestatie de protest, fara a se inregistra incidente violente. In paralel, Iranul si Siria au respins acuzatiile formulate, miercuri, de Washington, conform carora ar fi responsabile de incitare la ura in lumea musulmana, ca reactie la publicarea caricaturilor. Insarcinatul roman cu afaceri in Iran, Mircea Has, a fost convocat miercuri la Ministerul iranian de Externe pentru a fi informat in legatura cu protestul oficial al Teheranului fata de republicarea, intr-unul din ziarele din Romania, a controversatelor desene. Pe de alta parte, ministrul italian al Apararii, Antonio Martino, a apreciat ca valul de manifestatii violente din numeroase tari musulmane "nu a avut nimic spontan", intentionandu-se crearea unui "razboi al religiilor care va provoca pagube in intreaga lume". ZIUA publica azi o analiza care isi propune sa dezvaluie culisele "razboiului caricaturilor". (D.E.)
Publicarea in presa a celor 12 caricaturi ale Profetului nu are nici o legatura cu "dreptul la libera exprimare al presei" si nu are, catusi de putin, un caracter intamplator.
Vineri, 3 februarie a.c., Departamentul de Stat american a dat o declaratie, din care spicuim: "Aceste caricaturi sunt, intr-adevar, ofensatoare fata de credinta musulmana. Noi recunoastem si respectam complet libertatea presei si pe cea de exprimare. Dar acestea trebuie sa fie conexate cu responsabilitatea presei. Incitarea religioasa si ura etnica, care transpar in acest caz, nu sunt acceptabile pentru noi".
Prin urmare - potrivit Departamentului de Stat al SUA - caricaturile nu au nimic de-a face cu "libertatea de exprimare" - invocata de unii - ci cu "incitarea religioasa si etnica", dupa cum s-a exprimat purtatorul de cuvant al Condolleezei Rice.
Declaratia americana trebuie pusa insa si pe ingrijorarea Washingtonului si a grupului neo-conservator "Project for a New American Century" (PNAC) fata de amploarea impactului pe care l-a capatat protestul furios al musulmanilor in intreaga lume. Din acest punct de vedere, Departamentul de Stat al SUA a sesizat repede ca publicarea caricaturilor conduce mai degraba la unirea musulmanilor - la trezirea identitatii lor religioase si la sentimentul ca sunt un singur popor - decat la cresterea tensiunii etnice religioase dintre crestini si musulmani, o veche tehnica de manipulare, intrebuintata de atatea ori. Scandalul caricaturilor nu este prima "incitare religioasa" anti-musulmana.
Nicolas Sarkozy, primul manipulator anti-musulman
Printre cei care au aparat publicarea caricaturilor Profetului - sub pretextul "libertatii de exprimare in presa" - se afla un veritabil campion al acestui gen de manipulare ("Incitare religioasa", cum ii spune Departamentul de Stat): Nicolas Sarkozy, ministrul de Interne al Frantei.
Cu un rar cinism, omul, care, anul trecut, i-a caracterizat pe musulmanii revoltati de asasinarea a doi tineri din comunitatea lor, intr-o suburbie din nordul Parisului, denumindu-i "jeguri" si "cangrene" - vorbeste acum de violenta fundamentalista a musulmanilor si de libertatea de exprimare, in cel mai dur atac anti-musulman global din ultima vreme.
Este o ironie, desigur, faptul ca un individ ca Sarkozy a introdus, imediat ce revoltele musulmanilor indignati de asasinate au luat amploare, "starea de urgenta", suprimand astfel, pentru luni de zile, drepturile cetatenesti in Franta. Printre care si "dreptul la libera exprimare"!
Sa reamintim ca Nicolas Sarkozy - cu sprijinul Partidului Comunist si Socialist francez, precum si al lui "Lutte Ouvriere" ("Lupta Muncitoreasca") - a interzis elevelor musulmane sa poarte la scoala salul traditional pe cap. Acest atac impotriva "libertatii religioase" (in general) si a drepturilor musulmanilor (mai ales) a fost prezentat de Sarkozy drept "aparare a ateismului" si a valorilor "Iluminismului" din scoala franceza!
Tot Sarkozy a initiat deportarea strainilor care sunt "banuiti" - si nu "probati" - drept infractori. La adapostul acestei legi, Sarkozy a deportat, pe nave, in regim de urgenta, sute de tineri musulmani, care se revoltasera anul trecut pentru uciderea celor doi tineri si reactia total disproportionata a politiei care a intrebuintat in operatiunea contra musulmanilor si asa-numitii "skinheads" ("capete rase"). Cunoscuti drept grupuri paramilitare ale politiei, precum si pe alti "agenti provocatori".
Danezii condusi de un partid xenofob
Primul-ministru danez, Anders Fogn Rasmussen - alt campion al "libertatii de exprimare" in cazul caricaturilor Profetului - este, in realitate, liderul "Partidului Progresului", un partid recunoscut drept neo-fascist si xenofob.
In toamna, dupa violentele de la Arhus (Danemarca) - in timp ce autoritatile din Franta, Belgia si cateva orase din Germania purtau operatiuni militare contra musulmanilor revoltati - mai multe publicatii occidentale au inceput sa prezinte, cu caracter incitant, caricaturi ale Profetului.
Reluarea publicarii lor si raspandirea geografica care li s-a dat ulterior - caricaturile au aparut in publicatii din Norvegia, Franta, Germania, Spania, Italia, Belgia, Olanda, Elvetia, Islanda, Ungaria, ca si in Australia si Noua Zeelanda (in ultimele doua tari caricaturile au fost publicate de presa apartinand grupului "Fairfax Group", al Lordului Conrad Black, implicat in scandalul cu imperiul "Hollinger") .
Tarile musulmane au hotarat sa saboteze campania daneza "Arla Foods", daca Guvernul danez si publicatia "Jyllands - Posten" (unde au aparut caricaturile) nu vor cere, oficial, scuze.
Danemarca nu este la prima incitare religioasa anti-musulmana
In anii '20 si '30 ai secolului trecut, cotidianul care a publicat caricaturile - "Jyllands - Posten" - era cunoscut in Danemarca pentru afinitatile sale cu fascismul italian, iar, mai apoi, pentru cele fata de nazismul german.
In 1933, dupa victoria electorala a lui Adolf Hitler in Germania, "Jyllands - Posten" a pledat pentru introducerea unei dictaturi - a unui sistem totalitar - in Danemarca.
In septembrie 2005, "Jyllands - Posten" a comandat brusc 40 de caricaturi ale Profetului, din care nu a publicat decat 12. Celelalte se gasesc pe un site si sunt de-a dreptul scabroase.
De mentionat: in urma cu trei ani, "Jyllands - Posten" a refuzat sa difuzeze caricaturi cu Iisus, motivand ca nu doreste sa-si "jigneasca" cititorii. In schimb, a batjocorit figura Profetului.
In octombrie 2005, primul ministru Rasmussen a refuzat sa-i intalneasca pe ambasadorii a 11 state musulmane, care doreau sa aiba o discutie cu el pe tema caricaturilor din "Jyllands - Posten".
In septembrie 2004, o noua lege rasista a imigrarii a intrat in vigoare in Danemarca, cu un caracter mult mai discriminatoriu, indreptata contra musulmanilor.
In aceeasi luna, o politiciana - Pia Kjaersgaard - din partea "Partidului Poporului" aparea in "Copenhagen Port", sub un titlu mare: "Partidul te cheama la arme contra Islamismului".
Pia Kjaersgaard compara o religie, islamismul, cu ideologii sociale, ca nazismul si marxismul, si "chema la arme" impotriva islamismului, care - in conceptia ei - dorea sa impuna "Sharia" pe glob.
Aceasta se intampla la cateva luni dupa ce un sondaj de opinie aratase ca 1 din 4 danezi cred ca, intr-o zi, in Danemarca vor fi mai multi musulmani decat danezi. Totusi, musulmanii nu formeaza, in prezent, mai mult de 2% din populatie.
In aprilie 2005, Regina Margaretha a Danemarcei le-a recomandat musulmanilor sa invete mai bine limba daneza, intr-o biografie autorizata.
Iar in octombrie 2005, o membra a Parlamentului danez - Louise Frevert - membra si ea in "Partidul Poporului", condus de Pia Kjaerasgaard, a trecut pe site-ul sau tot felul de acuzatii anti-musulmane, printre care si pe aceea ca musulmanii se pregatesc "sa cucereasca" Danemarca. Adica 2% din populatie s-ar fi pregatit sa ia puterea in Danemarca!
"Clash of Civilisations" - o carte pusa in practica minutios
Demonizarea musulmanilor si batjocorirea simbolurilor lor religioase se inscrie in ceea ce Samuel Huntington sau Daniel Pipes intelegeau prin "Confruntarea civilizatiilor": urmatorul mare razboi va fi cel religios si etnic, dupa terminarea "Razboiului Rece" (al ideologiilor).
Caracterul premeditat al campaniei anti-musulmane apare limpede in faptul ca cele 12 caricaturi - dupa ce au fost publicate initial in septembrie 2005 de "Jyllands - Posten", fara sa aiba efectul scontat - au fost republicate de un ziar norvegian, in ianuarie 2006. Si reluate, sistematic, in mai multe tari, declansand revolta musulmanilor.
Campania anti-musulmana urmareste sa-i arate pe credinciosii Coranului drept niste fundamentalisti intratabili, drept fanatici religiosi si drept teroristi, pentru a-i izola pe plan international.
"Cresterea tensiunilor religioase" este o lege pe care Huntington o expune in "Clash of Civilisations", absolut necesara in pregatirea si lansarea viitorului mare razboi: religia iudeo-crestina contra religiei musulmane.
Ministrul de Externe al Turciei - Abdullah Gul - observa ca ostilitatea "anti-musulmana" a luat, practic, locul "anti-semitismului", ca o stampila peste presa europeana si americana.
Demonizarea anti-musulmana are rolul de a justifica actiuni militare viitoare. Si, dupa parerea noastra, s-ar putea ca acestea sa debuteze chiar in primavara.
Cand Hitler a inceput al Doilea Razboi Mondial, asa cum se stie, el a recurs mai intai la o diversiune: soldatii germani - in uniforma poloneza - au atacat postul de radio Glaiwitz ("Operatiunea Glaiwitz"), in doua grupuri de comando: "Gorgey" si "Bisok".
A doua zi, Hitler anunta, furios, ca polonezii vor plati scump agresiunea.
Era pe 1 septembrie 1939, iar trupele germane trecusera deja granita Poloniei inca de la ora 4.45 a.m.
Astazi se cultiva, pe plan global, imaginea demonizata a credinciosilor Coranului, care sunt prezentati in clipele lor de furie. Ce a provocat furia este mai putin prezentat. Din nefericire, in spatele usilor capitonate se pregatesc evenimente dramatice. (Vladimir ALEXE)
Papa, ingrijorat de valul de violente
Prima doamna a Americii a avut ieri o intrevedere de 15 minute cu Papa Benedict al XVI-lea. La audienta, desfasurata cu usile inchise in Biblioteca Apostolica, au participat, de asemenea, fiica cuplului prezidential, Barbara si ambasadorul SUA pe langa Sfantul Scaun, Francis Rooney. Papa Benedict al XVI-lea este ingrijorat de terorism si de valul de violente care au afectat lumea musulmana dupa publicarea caricaturilor cu profetul Mahomed, a declarat Laura Bush, sotia presedintelui american, la finalul intalnirii pe care a avut-o cu Suveranul Pontif. "Papa mi-a vorbit de temerile sale privind terorismul si despre ingrijorarea sa in legatura cu ceea ce s-a intamplat in ultimele zile la Beirut, la Damasc si in alte orase", a precizat sotia liderului de la Casa Alba. "Impartasim indemnul la pace si toleranta lansat de Papa, care cere ca fiecare persoana sa isi respecte aproapele", a adaugat Laura Bush. (Claudia STANILA, Vatican)


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.