Desi la Departamentul National Anticoruptie (DNA) Iasi au avut loc audieri in dosarul privind un imens scandal financiar cu fonduri publice la Universitatea de Medicina si Farmacie Gr T Popa - UMF Iasi, cercetarile stagneaza, lasand timp unui grup de
Desi la Departamentul National Anticoruptie (DNA) Iasi au avut loc audieri in dosarul privind un imens scandal financiar cu fonduri publice la Universitatea de Medicina si Farmacie Gr T Popa - UMF Iasi, cercetarile stagneaza, lasand timp unui grup de interese sa-si vada linistit de afaceri. Conform informatiilor detinute in prezent, rezulta ca ancheta DNA Iasi a fost trasa pe linie moarta, in timp ce audierile au fost oprite, probabil din cauza unor interventii oculte la unii dintre procurorii de aici. Scopul este de a trena ancheta, astfel incat opinia publica sa uite ca exista acuzatii concrete de delapidare a unor sume de ordinul milioanelor de euro, din fondurile alocate de la bugetul de stat de Ministerul Educatiei si Cercetarii. Principalul pion al acestei anchete este fostul rector Carol Stanciu, acum decan al Facultatii de Medicina de la UMF Iasi, care a jonglat cu bani publici timp de 12 ani, cat s-a aflat la conducerea universitatii. Este inadmisibil ca aceasta ancheta sa treneze intr-un asemenea mod, dupa ce declaratiile martorilor citati in dosar au fost clare si au indicat cu exactitate persoanele implicate in deturnari de fonduri prin alegerea unor furnizori fara a respecta conditiile legale. De nenumarate ori reporterii cotidianului ZIUA de Iasi au prezentat pe larg aspectele scandaloase ale activitatii fostului rector Carol Stanciu, singurele efecte fiind atragerea acestora in unele procese de calomnie prin presa, fara ca cineva sa investigheze serios sesizarile respective.
Situatie acceptata de MEC
Trebuie reamintit ca in urma cu cativa ani, Carol Stanciu a fost suspendat din functia de rector de catre conducerea ministerului de resort, fiind considerat a fi principalul vinovat in scandalul diplomelor false acordate catorva zeci de cetateni italieni. La vremea respectiva, Stanciu a beneficiat de sprijinul unui grup de cadre didactice de la UMF, unele dintre acestea fiind implicate in ancheta de la DNA. Si acum, fostul rector beneficiaza de sprijinul unui grup de cadre didactice, care a depasit varsta pensionarii, dar care sunt mentinute in continuare in activitate deoarece asigura majoritatea Senatului universitatii iesene. In favoarea lui Stanciu! Este incredibil cum asemenea interventii si relatii, asemanatoare cu cele mafiote, pot ajunge sa controleze chiar activitatea unor anchetatori. De la inceputul anchetei mentionate, DNA nu a facut public absolut nimic, desi in alte ocazii s-a grabit sa emita comunicate de presa, probabil fiind ca este vorba de simpli cetateni.
In conditiile in care Carol Stanciu a ajuns sa aiba sub papuc chiar un departament de anchetare a actelor de coruptie, este clar ca rezultatul cercetarilor privind devalizarea visteriei UMF Iasi va aparea doar dupa o lunga perioada de timp. Deocamdata, aceasta tergiversare a dosarului permite continuarea scandalului universitar de la UMF Iasi, unde numarul cadrelor didactice care a depasit varsta de pensionare este de cateva zeci, ale caror salarii se cifreaza la cateva zeci de miliarde lei anual. Din bani publici. Chiar la inceputul acestei saptamani, dupa cum au precizat membri ai Senatului UMF Iasi, aceste cadre didactice si-au aprobat mentinerea in activitate pana la varsta de 70 de ani. Cu aceasta decizie urmeaza sa fie completata chiar si Charta universitatii iesene, aflata acum in proces de redactare. Trebuie mentionat ca Ministerul Educatiei si Cercetarii, prin secretarul de stat Dumitru Miron, nu face altceva decat sa accepte aceasta situatie si sa o mentina, atata timp cat, cu scuza autonomiei universitare, admite ca banii publici sa fie supusi bataii de joc a unui grup de interese.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.