In alta ordine de idei, mnistrul Sanatatii, Eugen Nicolaescu, continua razboiul declansat impotriva lui Sorin Oprescu, depunand impotriva acestuia doua plangeri penale, una la Departamentul National Anticoruptie (DNA) si alta la Parchetul Judecatoriei Sectorului 5, prin care directorul Spitalului Universitar este acuzat de abuz in serviciu. Concret, potrivit plangerilor, Sorin Oprescu a majorat de 17 ori, in decurs de 11 ani, contractul de antrepriza pentru amenajari si constructii la Spitalul Municipal. Astfel, conform Ministerului Sanatatii, de la valoarea de trei miliarde si jumatate de lei, suma a ajuns la 377 de miliarde de lei. "In decurs de numai 11 ani, suma a crescut de la 3,5 miliarde de lei vechi, la 377 de miliarde de lei vechi, ceea ce pare cel putin ciudat. Plangerea impotriva directorului de la Spitalul Universitar a fost facuta in urma unei anchete efectuate de specialisti ai Ministerului Sanatatii si ai Casei Nationale de Asigurari de Sanatate", a declarat avocatul Ministerului Sanatatii, Gheorghe Piperea. Acesta a mai precizat ca nu exclude nici eventuale acte de coruptie. "Si avem si temeri ca a fost vorba si de acte de coruptie in acest caz, dat fiind conditiile in care s-au efectuat majorarile. Pe de alta parte, unele rezerve din spital au fost transformate in rezerve de lux, cu regim de hotel de lux", mai sustine avocatul Gheorge Piperea. Mai exact, conform acestuia, in cadrul spitalului au fost infiintate trei rezerve de lux, administrate de o societate comerciala, in care sunt internate persoane importante, care platesc 100 de euro pe zi. Gheorghe Piperea a afirmat ca societatea respectiva foloseste rezervele fara a exista un contract legal incheiat cu Spitalul Universitar. Avocatul a adaugat ca, in momentul in care procurorii vor incepe urmarirea penala impotriva lui Sorin Oprescu, Ministerul Sanatatii se va constitui parte civila in proces si va calcula prejudiciul care a fost adus spitalului.
"Aberatiile ministrului-contabil"
De cealalta parte, directorul Spitalului Universitar, Sorin Oprescu, considera ca "totul se desfasoara conform meniului politic pe care l-am anuntat deja, adica romanul este supus zilnic unui tratament cu scandaluri mediatice. Astfel, la micul dejun se serveste anchetarea unui "mare corupt" din PSD, la pranz se serveste "sange de doctor", de preferinta din PSD, iar seara romanul isi ia portia de averi ilicite, desigur tot din PSD". Directorul Spitalului Universitar a precizat ca nu are alte comentarii de facut si nici nu va intra in jocurile murdare ale ministrului Nicolaescu: "Nu am alte comentarii de facut si nici nu voi intra in aceste jocuri murdare care ii plac ministrului Nicolaescu. Pot insa sa-mi exprim dezamagirea vazand micimea acestui om care se foloseste, sau incearca sa se foloseasca, de institutiile statului pentru a-si face imagine". "Eu sunt la dispozitia organelor abilitate, care pot verifica toate acuzatiile aberante lansate de acest ministru-contabil", a mai mentionat Sorin Oprescu.
Reprezentantii Departamentului National Anticoruptie au confirmat faptul ca a fost depusa o plangere impotriva lui Sorin Oprescu, precizand ca aceasta a fost inregistrata si repartizata unui procuror. (C.P.; R.P.; G.T.)
Despre autor:
Sursa: Ziua
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
5 hobbyuri care combat stresul acumulat și îți redau echilibrul interior
Sursa: garbo.ro
-
Italia introduce detenția pe viață pentru femicid
Sursa: kudika.ro