Statuia lui I.L. Caragiale realizata de Constantin Baraschi a fost demontata ieri de pe soclul din fata Teatrului National din Bucuresti, unde fusese mutata in urma cu cativa ani, la initiativa directorului de atunci al institutiei, Dinu Sararu. Dest
Statuia lui I.L. Caragiale realizata de Constantin Baraschi a fost demontata ieri de pe soclul din fata Teatrului National din Bucuresti, unde fusese mutata in urma cu cativa ani, la initiativa directorului de atunci al institutiei, Dinu Sararu. Destinatia ei: anterioara locatie, intr-un scuar de pe strada Maria Rosetti, in dreptul Casei memoriale I.L. Caragiale.
Statuia are o istorie mai veche si una mai recenta. Multa vreme, in perioada comunista, a fost practic abandonata, departe de ochii publicului larg, in gradina unei foste resedinte aristocratice, in care functiona Editura Cartea Romaneasca (pe strada Nuferilor, actualmente g-ral Berthelot). Intr-un regim care exercita un control propagandistic asupra culturii, Caragiale era acceptat ca "mare clasic", dar... mai mult ca un critic al moravurilor burgheze decat in esenta subversiva a operei lui, opusa sarcastic tuturor autoritarismelor, nationalismelor, extremismelor. Dupa 1990, la cativa ani de la schimbarea de sistem politic, imobilul Cartii Romanesti a fost retrocedat, iar statuii i s-a gasit un amplasament mult mai potrivit in scuarul de pe Maria Rosetti.
A urmat episodul stramutarii in fata Teatrului National. Lumea intelectuala a protestat atunci, din mai multe motive. In primul rand, fiindca statuia isi gasise deja locatia adecvata. In al doilea rand, din cauza relei insertii in spatiul din fata Nationalului, unde, inconjurat de fatade inalte, strident-moderniste, Caragiale era "strivit", "micsorat", devenea insignifiant. Estetic si urbanistic vorbind, ideea era catastrofala. In plus, deranjanta era si "manipularea" statuii de catre directorul Sararu, fost activist cultural comunist, transformat la National in mare preot al istoriei teatrului romanesc, pe care o omagia la tot pasul, si cand era, si cand nu era cazul: a deschis un muzeu al teatrului insuportabil de festivist; a reluat formula de altadata a "societarilor" Nationalului, titlu impartit cu darnicie spre a cumpara fidelitati cu iluzii; si l-a adus pe bietul Caragiale pe un soclu nepotrivit, intr-un loc nepotrivit, in ciuda criticilor exprimate de specialisti si a amintitelor proteste din lumea culturala.
Actualul director al Nationalului, Ion Caramitru, instalat in primavara trecuta, anuntase recent ca statuia va fi demontata si inlocuita cu o alta, mai potrivita cu ambientul. De fapt, initiativa i-a apartinut, conform agentiei Mediafax, lui Virgil-Stefan Nitulescu, secretar de stat la Cultura si Culte, specialist in muzeologie si director al "Revistei muzeelor", care a decis vara trecuta ca statuia trebuie readusa pe amplasamentul anterior. Pentru moment, ea a fost transportata la atelierul sculptorului Constantin Marinete pentru mici reparatii la sistemul de prindere, urmand sa fie montata in scuarul de pe strada Maria Rosetti maine. S-ar parea ca in fata cladirii Teatrului National va fi instalata anul viitor o lucrare a sculptorului Ioan Bolbora, si anume un grup statuar intitulat "Carul cu paiate", deci tot o lucrare legata de lumea scenei. Asadar, de maine, statuia lui Caragiale, mutata de vremuri de colo-colo, isi va gasi linistea alaturi de casa memoriala. O liniste - ce-i drept - relativa, zona fiind intens circulata. Nici nu i-ar fi stat - insa - bine la loc prea linistit, tocmai lui, marele iubitor de oameni, de agitatie, de vorbe iuti. Masiv, expresiv, imbracat elegant, cu haina lunga, jiletca si cravata, cu palaria pe cap, sobru si - totusi! - cu mana dreapta agatata de reverul sacoului, sus, la piept, si cu stanga in buzunar, contempland - prin urmare - lumea din jur cu un aer relaxat, vag-ironic, usor condescendent, Nenea Iancu, asa cum l-a modelat Constantin Baraschi, se va simti bine acolo, privindu-ne pe deasupra arbustilor, in alergaturile noastre cotidiene...


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.