Autoritatile publice din Capitala, Ilfov si Calarasi nu sunt pregatite sa abordeze eficient si coerent problema Zonei Metropolitane Bucuresti (ZMB), este concluzia unui studiu realizat de Asociatia Alma-Ro impreuna cu Institutul pentru Politici Publi
Autoritatile publice din Capitala, Ilfov si Calarasi nu sunt pregatite sa abordeze eficient si coerent problema Zonei Metropolitane Bucuresti (ZMB), este concluzia unui studiu realizat de Asociatia Alma-Ro impreuna cu Institutul pentru Politici Publice Bucuresti. "Singurul proiect viabil de constructie a Zonei Metropolitane Bucuresti, fara a fi insa perfect, este cel realizat de Primaria Capitalei. Pentru o prima dezbatere publica, acest proiect are o baza tehnica bine documentata, dar nu este suficient. Speram ca proiectul sa-si atinga scopul, iar autoritatile locale sa colaboreze in cadrul regiunilor de dezvoltare pentru a putea accesa fondurile de structurare destinate euroregiunilor", a apreciat, ieri, Eliza Teodorescu, directorul executiv al Alma-Ro. Proiectul "Zona Metropolitana Bucuresti - o provocare pentru administratia publica" s-a derulat in perioada martie-decembrie 2005, fiind finantat cu 24.000 dolari de Institutul pentru o Societate Deschisa din Budapesta, si a avut drept grup tinta autoritatile publice locale din Bucuresti si Judetele Ilfov si Calarasi.
Conform studiului, administratia locala a Capitalei nu s-a corelat cu administratiile localitatilor invecinate in proiecte de dezvoltare comune si, in general, s-a mentinut o lipsa de comunicare la nivelul administratiilor locale din Bucuresti si localitatile invecinate. Neimplicarea administratiei publice in dezvoltarea spatiala a orasului s-a manifestat si prin neimplicarea in furnizarea utilitatilor in zonele construite, care ar trebui sa fie teritorii urbanizate. Dezvoltarile din ultimii ani, in zone care apartin partial comunelor si oraselor si partial Capitalei, dau posibilitatea asocierii in proiecte comune de furnizare a infrastructurii in aceste zone, promovand o cooperare in rezolvarea acestei probleme la nivel metropolitan. Cu toate acestea, exista, inca, disensiuni intre autoritatile locale. Aparitia unor tendinte speculative pe piata imobiliara a terenurilor din comunele cuprinse in proiectul ZMB este una din problemele percepute drept "negative" de institutiile publice locale bucurestene. Pe de alta parte, reprezentantii autoritatilor din Calarasi si Ilfov se tem de "o explozie a taxelor locale, de declinul comunitatilor limitrofe ZMB, precum si de pierderea autonomiei locale". Asociatia Alma-Ro doreste continuarea studiului inceput, iar in identificarea surselor de finantare nu exclude sectorul privat din Romania, interesat de construirea Zonei Metropolitane Bucuresti.
Videanu: "Ma indoiesc de rezultatele studiului"
Adriean Videanu, primarul general al Bucurestilor, ne-a declarat ca se indoieste de rezultatul studiului Asociatiei Alma-Ro. El considera ca multitudinea de proiecte privind infiintarea zonei metropolitane a dus la concluziile studiului. Referitor la faptul ca, in prezent, doua proiecte pe aceasta tema se afla in dezbaterea Senatului, si unul la Camera Deputatilor, Videanu a declarat: "Eroare si ignoranta. Este, ca sa zic asa, definirea tipului de politica damboviteana. Sunt oameni care, la un moment dat, vor sa demonstreze ceva, fara sa aiba o fundamentare suficienta. Este apanajul specialistilor cum va arata Zona Metropolitana. Eu sunt implicat in aceste demersuri doar ca om politic si voi pune in practica solutiile specialistilor".


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.