Vladimir Putin a abordat, ieri, in fata ziaristilor, scandalul spionilor britanici devoalati la Moscova si problema succesorului la presedintia Federatiei, asigurandu-i pe cei 1000 de jurnalisti rusi si straini care au participat la sueta anuala cu l
Vladimir Putin a abordat, ieri, in fata ziaristilor, scandalul spionilor britanici devoalati la Moscova si problema succesorului la presedintia Federatiei, asigurandu-i pe cei 1000 de jurnalisti rusi si straini care au participat la sueta anuala cu liderul de la Kremlin, ca nu intentioneaza momentan sa devina presedintele Gazprom.
Un Kosovo independent ar putea reprezenta un precedent pentru conflictele inghetate din spatiul ex-sovietic, a apreciat, ieri, presedintele rus, cu ocazia intrevederii anuale cu presa, transmite Reuters. In conditiile in care statutul provinciei Kosovo se regaseste printre prioritatile agendei SUA-UE de anul acesta, acordarea indepedentei ar putea tulbura apele in Abhazia si Osetia de Sud, regiuni independente de facto fata de Georgia inca din 1990. Desi presedintele Putin nu a pronuntat cuvantul "Transnistria" in discursul sau, regiunea separatista din Republica Moldova a fost inclusa ieri de analistii rusi in cercul conflictelor inghetate a caror soarta Moscova incearca sa o lege de reglementarea problemei Kosovo.
"In cazul in care cineva ar considera acordarea independentei depline pentru Kosovo, atunci de ce ar trebui sa refuzam aceasta abhazilor sau osetinilor?", a debutat retoric presedintele rus. "Nu vreau sa spun ca Rusia va recunoaste imediat Abhazia sau Osetia de Sud, insa precedente de acest gen exista", a explicat Putin, pledand pentru o aplicare uniforma a principiilor de solutionare a conflictelor. Reglementarea statutului provinciei Kosovo "reprezinta un subiect de o importanta deosebita pentru noi, nu numai in termenii respectarii principiilor de drept international, ci si in ceea ce priveste interesele de ordin practic din teritoriile post-sovietice", declara Putin cu doar o zi inainte, in cadrul unei reuniuni cu membrii Executivului de la Moscova. "In mod regretabil, nu toate conflictele din teritoriile post-sovietice au fost rezolvate si nu ne putem permite sa urmam o cale care sa aiba in vedere aplicarea unui set de principii intr-un caz si aplicarea unui alt set de principii in alt caz. Trebuie avuta in vedere universalitatea deciziilor luate", adauga Putin.
Cecenia, sub control
Republica separatista Cecenia "a revenit complet sub egida Constitutiei ruse", iar "operatiunea antiterorista" a luat sfarsit, a apreciat, ieri, presedintele Putin cu ocazia reuniunii cu presa. "Puterea din Cecenia este complet formata, acest proces s-a incheiat deja si Cecenia este complet revenita sub egida Constitutiei ruse", a precizat Putin, citat de Mediafax, admitand, totusi, ca exista "anumite probleme" in republica din Caucaz. "Cred ca se poate vorbi despre incheierea operatiunii antiteroriste (din Cecenia), intelegand ca organele cecene de mentinere a ordinii asigura, in principal, misiunea de mentinere a ordinii", a continuat Putin. "Situatia din alte regiuni din Caucaz ne preocupa chiar mai mult decat cea din Cecenia", a adaugat, insa, liderul de la Kremlin, referindu-se la republicile caucaziene Daghestan, Kabardino-Balkaria sau Osetia de Nord, unde in ultimii ani au fost inregistrate tot mai multe atacuri si atentate.
Regretele presedintelui
Liderul de la Kremlin si-a exprimat, totodata, regretul, pentru faptul ca Marea Britanie are spioni in Rusia, dar s-a declarat convins ca scandalul provocat de dezvaluirea prezentei acestora nu va afecta bunele relatii dintre Moscova si Londra. "In privinta scandalului de spionaj, regretam ca, in conditiile in care relatiile dintre statele noastre sunt la un asemenea nivel, ne lovim de astfel de acte din partea partenerilor nostri britanici", a spus seful statului rus, precizand ca nu intentioneaza sa ii expulzeze pe britanicii banuiti de spionaj. Dimpotriva, acestia pot fi supravegheati mai usor daca identitatea lor este cunoscuta, a adaugat Putin. "Speram ca partenerii nostri britanici vor lua masuri adecvate, iar acest caz nu va determina o reducere a calitatii si caracterului relatiilor noastre (...) care sunt astazi suficient de puternice pentru a nu fi afectate de scandaluri de acest fel", a conchis liderul de la Moscova pe aceasta tema.
Moscova nu foloseste "arma energetica" drept instrument de presiune asupra tarilor vecine, dispunand de alte metode in acest sens, a punctat presedintele rus la intalnirea cu presa. "Avem rachete si dezvoltam un sistem de descurajare nucleara" unic, a detaliat Putin. "Cu doi ani in urma, am testat un sistem de lupta pe care nu il mai are in arsenal nici o tara si nici nu va avea in viitorul apropiat (...); i l-am aratat presedintelui francez, iar presedintele (Jacques) Chirac stie despre ce vorbesc", a adaugat liderul de la Kremlin. Presedintele rus a incercat sa demonstreze ca exigentele Rusiei privind cresterea preturilor gazelor nu sunt motivate politic si nu reprezinta o forma de discriminare fata de Ucraina. "Nu ii abandonam pe consumatorii nostri din republicile fostei URSS; pur si simplu le punem aceleasi conditii ca si celorlalti consumatori si consideram justificat acest lucru", a explicat presedintele rus. "De aceea cred ca este gresit sa se vorbeasca despre o noua arma energetica", a adaugat Putin.
Putin isi da urmasul pe mana poporului
Numai alegatorii pot da un raspuns cu privire la persoana care va accede in functia de sef al statului rus, a indicat, ieri, presedintele Putin, citat de Rompres. "Avem in Rusia multi, foarte multi oameni capabili sa conduca tara, iar raspunsul decisiv in aceasta privinta il poate da numai alegatorul - cetatean al Federatiei Ruse", a spus seful statului rus, excluzand, totodata, posibilitatea ca, dupa expirarea celui de-al doilea mandat prezidential, sa abordeze mediul de afaceri. "Este foarte putin probabil ca eu sa pot conduce un grup comercial", a specificat Putin in replica la o intrebare referitoare la posibilitatea preluarii conducerii Gazprom dupa Kremlin. "Nu ma simt om de afaceri nici prin caracterul meu, nici prin experienta mea anterioara", a comentat Putin, multumind presei, insa, pentru oferta de angajare. (A.M.L.)
Londra sprijina Bucurestii
"Marea Britanie este unul din cei mai importanti suporteri ai aderarii Romaniei la Uniunea Europeana si a demarat procedurile de ratificare inainte de publicarea Raportului de monitorizare al Comisiei Europene pentru Romania, in octombrie 2005", se arata intr-o precizare a Biroului de Presa al Ambasadei Marii Britanii la Bucuresti referitoare la articolul intitulat "Buturuga olandeza", publicat in editia de ieri a ZIUA, cu privire la stadiul procesului de ratificare a Tratatului de aderare a Romaniei si Bulgariei la UE in statele membre. "Procesul de ratificare a ajuns in Camera Lorzilor si ar trebui finalizat in aceasta Camera pana la inceputul lunii februarie. Ratificarea formala va mai dura dupa acest moment inca aproximativ trei saptamani, asadar intregul proces va fi incheiat pana la inceputul lunii martie", mai adauga documentul. (D.E.)

Ziua

Sursa: Ziua



Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.