O voce frumoasa, o prezenta agreabila, plasticitate si un real talent artistic, iata numai cateva dintre calitatile cu care natura a inzestrat-o pe interpreta de muzica usoara Alla Pugaciova din Federatia Rusa.
Recunoasterea internationala a ve
O voce frumoasa, o prezenta agreabila, plasticitate si un real talent artistic, iata numai cateva dintre calitatile cu care natura a inzestrat-o pe interpreta de muzica usoara Alla Pugaciova din Federatia Rusa.
Recunoasterea internationala a venit in 1975, la cel de-al XI-lea Festival International de Muzica de Estrada din Bulgaria, unde a cucerit "Orfeul de aur". A fost un moment deosebit, pentru ca in 1973 si 1974, acest trofeu, ravnit de multe soliste de muzica usoara din ex-tarile socialiste, nu fusese atribuit. Trofeul a fost cucerit de Alla pentru interpretarea melodiei compozitorului bulgar Emil Dimitrov "Arlechino", devenit imediat slagar international. Alla a reusit sa cucereasca inimile publicului interpretand, cu talent si daruire, rolul unui clovn ce-si scoate masca numai atunci cand nimeni nu-i vede lacrimile. Inainte de Festival, Alla a incercat saisprezece variante de interpretare, s-a oprit insa la cea care, dupa parerea ei, reusea sa transmita cel mai bine drama artistului care este perceput ca mascarici, numai pentru ca acesta era rolul lui. La cel de-al X-lea Targ International de inregistrari Muzicale de la Cannes, au participat, pentru prima data, si artistii sovietici. Entuziasmat, un comentator american scria la vremea respectiva: "A fost un triumf al rusilor. Maniera lor vocala a impresionat prin noutate. Am descoperit cateva ansambluri talentate. Cel mai de efect numar a fost insa al Allei Pugaciova. Fata asta roscata si simpatica are un aparat respirator puternic si o remarcabila prezenta scenica".
O familie de artisti
Pugaciova s-a nascut la Moscova la 15 aprilie 1949. Mama ei a fost cantareata, dar si-a pierdut vocea in timpul celui de-al doilea razboi mondial. Tatal, care juca intr-un teatru de amatori, ar fi dorit sa devina actor profesionist, dar si-a pierdut vederea in razboi. A avut niste parinti plini de curaj, optimisti, care nu s-au dat in laturi si au fost gata sa ia totul de la capat. Au invatat si au dobandit noi specialitati. Cand Alla a aparut pe lume, parintii ei erau deja ingineri. Inca din copilarie, Alla a indragit cantecul si muzica. A urmat scoala de muzica. Cu totul intamplator a urcat pe scena in postura de cantareata de muzica usoara. Abia implinise saisprezece ani. Ansamblul sovietic "Pif-Paf" avea nevoie de o voce copilaroasa, puternica, proaspata. Alla a avut curajul sa paseasca pe scena si sa interpreteze un cantec la moda - "Robotul". Cu toate ca s-a bucurat de mult succes, a revenit la studiu pentru a-si desavarsi cunostintele si pentru a-si perfectiona vocea.
Extravaganta
A urmat Conservatorul la Sectia de dirijori de cor. La absolvire, a primit o diploma ce-i dadea dreptul sa dirijeze coruri, numai ca Alla dorea sa fie solista. Cautarile ei au durat destul de mult. Avea mereu impresia ca arata ca fetita imbracata cu capotul larg si incaltata cu pantofii cu tocuri inalte ai mamei. S-a apucat serios de studiu, si-a creat propriul stil de interpretare, la care s-a adaugat o extravaganta vestimentara ce a individualizat-o. Uneori se vorbeste chiar despre stilul sau maniera a la Alla. S-a impus in muzica usoara din tara ei natala si in strainatate. Un timp a lucrat cu trupa "Baietii veseli" (Vesiolyie rebiata). Au urmat o sumedenie de alte colaborari. In momentul de fata continua sa manifeste o maxima exigenta in tot ceea ce face. A aparut in mai multe filme, printre care "Ironia soartei", "Intre cer si pamant".
Eroina nationala
In tara sa, Pugaciova este considerata o stea de prima marime, se bucura de aprecierea unanima a criticilor, de simpatia si caldura unui public extrem de numeros. Cu cativa ani in urma, a pus in scena la Moscova music-holl-ul "Chicago", care se bucura de un mare succes.
Si nu numai atat. Alla Pugaciova s-a angajat cu toate fortele in lupta impotriva alcoolismului. Organizeaza intalniri periodice cu oameni simpli, nevoiasi, unde nelipsita vodca este inlocuita cu bauturi nealcoolice. Orice aparitie a Allei Pugaciova este o incantare, pentru ca artista stie cum sa cucereasca inimile fanilor si ale tuturor spectatorilor prin noutate si inedit.
Dupa destramarea URSS, Alla si-a extins aria afacerilor, si a lansat o revista denumita "Alla", parfumurile "Alla" si linia de incaltaminte "Alla Pugaciova". De asemenea, ea a primit o serie de distinctii din partea Guvernului, reprezentat pe atunci de Boris Eltin. Printre aceste distinctii se numara "Premiul pentru realizari in domeniul literaturii si artelor", in 1990, si "In serviciul patriei, ordin clasa a-II-a", care reprezenta cea mai inalta decorare civila in Federatia Rusa, in 1999. In 1994, Alla a mai primit si alte distinctii in Yalta, Ucraina. In 1997, artista a reprezentat Rusia la Concursul Eurovision din Dublin, si s-a clasat pe locul 12 cu cantecul "Primadonna". In ultimii ani, Pugaciova a participat la un popular reality show, Star Factory, care descoperea talente din domeniul muzicii.
Amoruri tumultuoase
Viata personala a Allei Pugaciova a fost intotdeauna expusa publicului, din cauza popularitatii ei, iar toate miscarile sale au fost prezentate pe larg in presa de scandal. In aceste reviste s-au dezbatut pe larg eventualele relatii extraconjugale ale artistei, insa Alla a preferat sa aiba intotdeauna o atitudine pozitiva si in numeroase ocazii s-a aratat dispusa sa discute deschis despre viata sa, razand, deseori, de ea insasi.
In anul 1969, Alla s-a casatorit cu un angajat al circului, Mykolas Orbakas, iar in 1971 a nascut o fata, Kristina Orbakaite. Fiica Allei este acum, la randul ei, o cantareata cunoscuta.
Dupa patru ani de casnicie, in 1973, Pugaciova a divortat. Mai tarziu, dupa trei ani, artista s-a casatorit cu Aleksandr Stefanovici, si a jucat in cateva filme. In 1980, casnicia celor doi s-a destramat, iar partajul - care includea un apartament de lux din Moscova al artistei, a facut obiectul unor discutii aprinse.
In 1985, dupa mai multi ani de convietuire, Alla se marita cu producatorul Evgheni Boldon, cu care are o colaborare profesionala prodigioasa. Au divortat in 1993, invocand in cererea de divort faptul ca activitatea profesionala a interferat prea mult cu viata personala. In 1994 s-a casatorit cu unul dintre cei mai populari solisti pop ai Rusiei, Filipp Kirkorov, de etnie bulgara, mult mai tanar decat ea. Cariera acestuia, se spune, a avut numai de castigat de pe urma acestui mariaj care a luat sfarsit in noiembrie 2005, tot printr-un divort.
De asemenea, prietenia Allei cu popularul actor de comedie Maksim Galkin, cu 27 de ani mai tanar decat ea, a dat nastere la nenumarate comentarii si interpretari, dar cei doi au repetat de fiecare data ca sunt doar buni amici. (material redactat pe baza informatiilor oferite de Mioara Nanu-Porojan)


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.