Ministerul Educatiei si Cercetarii va initia un proiect de ordonanta guvernamentala care va limita accesul profesorilor universitari in varsta de peste 65 de ani la functiile de conducere, a anuntat, ieri, la Iasi, Mihail Hardau, ministrul Educatiei.
Ministerul Educatiei si Cercetarii va initia un proiect de ordonanta guvernamentala care va limita accesul profesorilor universitari in varsta de peste 65 de ani la functiile de conducere, a anuntat, ieri, la Iasi, Mihail Hardau, ministrul Educatiei. "Exista, in acest moment, 1200 de profesori in varsta de peste 65 de ani care detin diverse functii, de la sef de catedra si sef de lucrari pana la cea de rector. Nu ma astept ca acestia sa ma iubeasca pentru initiativa mea, insa sistemul trebuie sa se regenereze de la sine, pornind de la cadrele tinerei, a declarat Hardau, citat de Mediafax. Acesta a explicat ca actualii sefi ai universitatilor, in varsta de peste 65 de ani, sunt "captivi sistemului", intrucat au nevoie in fiecare an de acordul Senatelor pentru a continua sa profeseze. "Rectorul in varsta de peste 65 de ani este permanent marcat de un grup de interese, care ii poate afecta capacitatea de decizie", a argumentat Hardau. Ministrul Educatiei a mai anuntat ca intentioneaza sa-l confirme pe post pe noul rector al Universitatii de Medicina si Farmacie Iasi, Cristian Dragomir, numit in functie de Senatul universitatii, in urma cu doua saptamani. Mandatul lui Dragomir, care depaseste 65 de ani, se anunta a fi insa unul scurt. "Il voi confirma in functie pe profesorul Dragomir pana in luna septembrie. Atunci, Senatul Universitatii va decide daca Dragomir va continua sa profeseze in continuare", a mai aratat Hardau. Acesta a afirmat ca principiile autonomiei universitare nu-i permit sa precizeze ce se va intampla dupa luna septembrie. La randul sau, rectorul Cristian Dragomir si-a exprimat speranta ca va ramane in functie si dupa luna septembrie. "Probabil ca ministrului i s-a parut mult validarea mea pentru doi ani si ca a luat aceasta masura avand in minte inlocuirea persoanelor de peste 65 de ani cu profesori din noua generatie. In orice caz, provizoratele si incertitudinile scad eficienta si probabil nu voi putea pune in practica cele mai multe proiecte ale mele", a declarat rectorul UMF. (M.J.)


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.