Liberalii din Satu Mare l-au ales pe Ovidiu Silaghi drept presedinte al filialei. Alegerile au fost disputate de deputatul Ovidiu Silaghi si secretarul de stat Nicolae Lazin. Razboiul electoral dintre cei doi a dezvaluit faptul ca prefectul de Sat
Liberalii din Satu Mare l-au ales pe Ovidiu Silaghi drept presedinte al filialei. Alegerile au fost disputate de deputatul Ovidiu Silaghi si secretarul de stat Nicolae Lazin. Razboiul electoral dintre cei doi a dezvaluit faptul ca prefectul de Satu Mare, Radu Bud - care altfel trebuie sa fie apolitic - a sustinut pe toate caile candidatura prietenului Nicolae Lazin, secretar de stat la Agricultura cu care prefectul are relatii de afaceri. Bud neaga ca s-ar fi implicat politic in favoarea candidatului Nicolae Lazin. Publicam azi, cu sprijinul departamentului de investigatii al cotidianului Gazeta de Nord-Vest o ancheta despre eforturile prefectului Bud de a-l propulsa la conducerea filialei pe Lazin, un apropiat al ministrului Gheorghe Flutur. (Laszlo KALLAI)
Sindrofii de partid aranjate de nepotul prefectului
In ultimele saptamani, Nicolae Lazin si echipa sa au organizat mai multe sindrofii de partid la cabanele Directiei Silvice din localitatile Sacaseni, Noroieni si Foieni, precum si la un hotel al Agentiei Nationale de Imbunatatire Funciare (ANIF) din Satu Mare. Motivul fiind evident unul electoral. Accesul, masa, muzica si dansul la cabane au fost asigurate de directorul Directiei Silvice, Daniel Dragos. Acesta figureaza in echipa lui Lazin si nu este nimeni altul decat nepotul prefectului de Satu Mare, Radu Bud, care l-a propulsat anul trecut in aceasta functie, dupa numai cinci ani de experienta silvica. Sindrofia de la cabana Sacaseni a avut loc duminica, 15 ianuarie. Cabana de vanatoare de la Sacaseni, la circa 60 km de Satu Mare, a fost finalizata in anul 2004, numarandu-se printre cele mai mari si fastuoase din tara. In 2004 s-a dorit de conducerea nationala a Romsilva ca aceasta "perla" sa fie inaugurata de fostul premier Adrian Nastase, dar n-a fost sa fie. Astfel ca inaugurarea a avut loc duminica trecuta, cu Bud si Lazin in capul mesei. La sindrofie au participat circa 60 de persoane din Satu Mare, zona Codrului si zona Tasnadului, cu totii delegati la Conferinta de alegeri a organizatiei judetene a PNL. Cabana este administrata de fratele primarului liberal al comunei Supur, Vasile Stef, care figureaza in echipa lui Lazin. Primarul Stef a asigurat tuica, vin si un porc pentru chiolhan, probabil pentru a primi iertaciune fiindca in timpul campaniei electorale din 2004 a semnat o adeziune la PSD. Directia Silvica reprezentata prin directorul, nepotul si coechipierul Dragos a asigurat vanatul si desertul.
Jeep ilegal
Potrivit unor martori oculari, prefectul Radu Bud a venit la sindrofia de la Noroieni cu copiii sai. S-a simtit bine si a avut grija sa le transmita comesenilor sa-l voteze pe prietenul sau Lazin. Martorii ne-au mai relatat ca prefectul Bud a venit in zona la volanul unui jeep marca Mitsubishi Pajero avand numere rosii (temporare) de inmatriculare: SM 08265. Prefectul foloseste jeepul respectiv de cateva saptamani, afisandu-se cu masina la Prefectura si la domiciliu si conducand-o plin de mandrie. Masina a fost confiscata de vamesii satmareni si nu se stie cum a ajuns in posesia prefectului. Bud n-a solicitat aprobare de la Guvern si n-a incheiat nici un act cu Directia Generala a Finantelor Publice, Serviciul Confiscari. Conform unor surse din Politie, jeep-ul nu circula cu acte legale. (G.N.V.)


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.