Parlamentul European a respins ieri, cu mare majoritate de voturi, acordul intervenit la summitul UE din decembrie asupra bugetului comunitar pentru perioada 2007-2013, informeaza Rompres. Eurodeputatii au votat impotriva perspectivelor bugetare ale
Parlamentul European a respins ieri, cu mare majoritate de voturi, acordul intervenit la summitul UE din decembrie asupra bugetului comunitar pentru perioada 2007-2013, informeaza Rompres. Eurodeputatii au votat impotriva perspectivelor bugetare ale UE in forma adoptata de Consiliul European, declarandu-si insa disponibilitatea de a incepe "negocieri constructive" pentru o varianta de compromis, cu conditia "incredintarii unui mandat real de negocieri presedintiei austriece" a UE. Potrivit observatorilor, acest compromis ar putea sa prevada unele fonduri suplimentare si puteri sporite in materie de supraveghere bugetara pentru Parlament. Rezolutia, adoptata cu 541 de voturi pentru, 56 de voturi contra si 76 de abtineri, subliniaza ca, in forma actuala, bugetul nu garanteaza intarirea prosperitatii, solidaritatii si securitatii in UE si nu respecta angajamentele asumate fata de noile state membre. Europarlamentarii au criticat repartizarea fondurilor din buget si au solicitat alocarea de sume suplimentare pentru cercetare-dezvoltare, cultura si politica externa. In decembrie 2005, liderii UE au convenit asupra unui buget de 862,4 miliarde de euro (1,045% din PIB-ul reunit al statelor membre) pentru 2007-2013, inferior variantei propuse de Parlamentul European (974,8 miliarde de euro - 1,18% din PIB). (D.E.)


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.