Senatorii din Comisia pentru Drepturile Omului au respins proiectul liberalilor privind lustratia. Presedintele Comisiei, udemeristul Gyorgy Frunda a explicat ca motivele care au stat la baza raportului de respingere se refera la faptul ca initiativa
Senatorii din Comisia pentru Drepturile Omului au respins proiectul liberalilor privind lustratia. Presedintele Comisiei, udemeristul Gyorgy Frunda a explicat ca motivele care au stat la baza raportului de respingere se refera la faptul ca initiativa vine prea tarziu, la 16 ani de la Revolutie si vizeaza prea putini oameni politici activi. Alt motiv a fost legat de sfera mult prea larga de actiune a proiectului, care merge pana la nivelul comitetelor judetene de partid. "Consideram, de asemenea, ca trebuie intervenit in domeniul Justitiei, pentru ca exista inca judecatori care au lucrat pentru Securitate, iar acestia nu ar trebui sa mai poata emite hotarari judecatoresti", a mai spus senatorul UDMR, apreciind totodata ca problemele din Justitie ar trebui sa faca obiectul unui proiect distinct. Decizia finala in privinta acestei initiative va fi luata saptamana viitoare, cand Comisia pentru Drepturile Omului va avea o sedinta comuna cu Comisia Juridica. In replica la hotararea senatorilor, deputatul Mona Musca, una dintre initiatorii proiectului, a comentat ca, in opinia sa, respingerea nu este justificata, pentru ca textul are la baza "un principiu corect, care aduce un plus de moralitate". "Orice proiect se bazeaza pe respectarea unor principii, care sunt valabile chiar daca vine prea tarziu", a mai spus Mona Musca, subliniind ca un asemenea proiect poate fi totusi modificat, completat, poate fi initiat altul complementar, dar nu poate fi respins din start. Ea a mai spus ca, oricum, Camera Deputatilor va avea ultimul cuvant in acest sens, in ciuda unei eventuale respingeri a Senatului. Si senatorul Adrian Cioroianu, alt initiator, a apreciat ca decizia comisiei "este o greseala". (V.D.)


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.