O tona de heroina
Potrivit anchetatorilor, intre 1997 si 1999, prin aceasta retea a fost transportata o tona de heroina, fiind adus din Turcia si ajungand in tarile vest-europene. Reteaua a fost anihilata la mijlocul anului 1999, cand au fost arestate 40 de persoane si s-au confiscat peste 300 de kilograme de heroina. Opt traficanti din Lugoj care faceau parte din filiera au fost arestati la Timisoara in lunile mai si iulie 1999 si s-au confiscat 50 de kilograme de heroina ascunse in doua masini Ford care se indreptau spre Olanda. Tot atunci, a fost capturata si Elena A., dar aceasta a fost pusa rapid in libertate si a disparut. Femeia era amanta unui traficant de droguri din America de Sud si se ocupa de tranzitul stupefiantelor prin Romania. Daniel M. este acuzat ca a facut parte, alaturi de alte trei persoane, in perioada 1999-2002, dintr-o retea internationala de trafic de droguri, care era coordonata din Canada. Acesta se ocupa cu depozitarea marfii -cocaina- care provenea din America Latina si avea ca destinatie finala, in principal, tari din Europa de Vest. (B.C.G.)
Despre autor:
Sursa: Ziua
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Un brand britanic de fish and chips intră pe piața din România. Cine este...
Sursa: retail.ro
-
Rețetă de Cheesecake Red Velvet, desertul care aduce eleganța cofetăriei...
Sursa: garbo.ro
-
titlu-test-ovidiu mihaila
Sursa: start-up.ro
-
Pietre la rinichi: adevăruri medicale, mituri populare și pași practici...
Sursa: kudika.ro