Specialistii in domeniul transporturilor din cadrul municipalitatii Bucurestilor le pregatesc mai multe "surprize" posesorilor de masini din Capitala, cu argumentul forte ca blocajele inregistrate in traficul rutier trebuie sa dispara, iar conducator
Specialistii in domeniul transporturilor din cadrul municipalitatii Bucurestilor le pregatesc mai multe "surprize" posesorilor de masini din Capitala, cu argumentul forte ca blocajele inregistrate in traficul rutier trebuie sa dispara, iar conducatorii auto sa devina mai civilizati. Cea mai spectaculoasa masura pe care o coc autoritatile este o taxa perceputa pentru circulatia in centrul orasului, ce va purta numele de "buvinieta" (de la Bucuresti), dupa modelul rovinietei percepute de Administratia Nationala a Drumurilor (AND). Gheorghe Udriste, directorul Directiei Transporturi si Siguranta Circulatiei din cadrul municipalitatii, ne-a declarat, ieri, ca prototipul a fost aplicat de autoritatile locale din Londra, in urma cu doi ani, si a inregistrat un mare succes. "Taxa - denumita buvinieta dupa modelul AND, rovinieta - nu este o noutate. Ea functioneaza de doi ani la Londra si a rezolvat cu succes decongestionarea traficului si reducerea nivelului de poluare. La noi, cine va dori sa circule pe Magheru, va trebui sa plateasca. Ceilalti vor putea circula pe rute alternative", ne-a explicat el.
Taxa "pe centru" va fi perceputa pentru circulatia in Zona A a municipiului Bucuresti, delimitata de urmatoarele artere: Bd. Dacia - Str. Traian - Str. Dimitrie Onciul - Str. Zece Mese - Str. Nerva Traian - Bd. Octavian Goga - Bd. Marasesti - Str. Mitropolit Nifon - Bd. Libertatii - Bd. Natiunile Unite - Str. B. P. Hasdeu - Splaiul Independentei - Str. C-tin Noica - Str. M. Vulcanescu - Bd. Dacia - Piata Romana. Potrivit dir. Udriste, soferii bucuresteni ar urma sa plateasca o taxa anuala stabilita in functie de capacitatea cilindrica a motorului masinii, de modelul, dimensiunile si greutatea vehiculului. Banii incasati din aceste taxe ar urma a fi folositi pentru investitii in infrastructura rutiera.
Licentele maxi-taxi, renegociate
Municipalitatea Bucurestilor va interzice transportul cu maxi-taxi in centrul orasului, incepand din luna februarie a.c., cand expira actualele licente. Gheorghe Udriste ne-a declarat ca reprezentantii firmelor de transport public in regim maxi-taxi au fost invitati sa se prezinte la Primaria Capitalei, vineri dimineata, la o intalnire cu primarul general Adriean Videanu, care le va prezenta noile reguli ce se vor aplica din acest an. "Toti operatorii de transport in regim maxi-taxi au fost chemati vineri la primarie, unde le vom prezenta noile trasee. Una dintre modificarile importante se refera la faptul ca le-am stabilit in asa fel, incat sa nu mai intre in inelul central de circulatie al orasului", ne-a spus Udriste. Arterele vizate de municipalitate pentru introducerea acestei taxe ar fi tronsonul cuprins intre Piata Unirii si Piata Victoriei, respectiv Bulevardul I.C. Bratianu - Bd. Nicolae Balcescu - Bd. General Gh. Magheru - Bd. Lascar Catargiu.
Dezbatere publica pe tema "hingherilor" de masini
Proiectul municipalitatii Bucurestilor de ridicare a masinilor parcate neregulamentar si de taxare cu 1000 de lei a conducatorilor auto "necivilizati" va intra in dezbatere publica, incepand de astazi, dupa publicarea documentului pe pagina electronica a primariei: www.pmb.ro. "Astazi, cel tarziu maine, vom afisa proiectul de hotarare pe site-ul primariei, unde va ramane 30 de zile in dezbatere publica", ne-a mai spus Gheorghe Udriste. Astfel, toti cei care doresc sa isi prezinte opiniile asupra proiectului de hotarare de consiliu sau sa-i aduca modificari ori imbunatatiri sunt invitati de specialistii in transporturi din cadrul municipalitatii sa nu ezite sa o faca. "Vrem sa civilizam soferul bucurestean. Suntem hotarati sa sanctionam toate actele de sfidare, dispretul fata de lege in privinta parcarilor. Amenda va fi descurajanta, de aceea am propus ca taxa de recuperare a masinii sa fie de cel putin 10 milioane de lei vechi, taxa care include atat transportul, depozitarea si paza masinii, cat si o amenda contraventionala. In acest fel, nimeni nu va mai indrazni sa-si lase masina cu avariile puse si sa sa-si faca cumparaturi pe Magheru, Calea Victoriei, Mosilor sau pe orice alt bulevard", ne-a argumentat Udriste.
Dupa o luna, proiectul de hotarare va fi supus aprobarii Consiliului General al Municipiului Bucuresti, apoi municipalitatea va organiza o licitatie pentru desemnarea uneia sau mai multor firme care se vor ocupa de ridicarea, transportul, depozitarea si paza masinilor parcate ilegal. Dir. Udriste ne-a precizat ca specialistii municipalitatii au "prins" in proiectul de hotarare toate detaliile pe care le presupune executarea acestor operatiuni, inclusiv prevederea ca firma "hingher" sa asigure masina pe care o evacueaza din locul interzis parcarii.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.