Conducerea FR Handbal a anuntat ca jucatoarele si antrenorii reprezentativei feminine a Romaniei, recompensati de ANS si COSR cu distinctia "Premiul national pentru sport" pe anul 2005, nu vor putea participa la "Gala Sportului", programata sa se des
Conducerea FR Handbal a anuntat ca jucatoarele si antrenorii reprezentativei feminine a Romaniei, recompensati de ANS si COSR cu distinctia "Premiul national pentru sport" pe anul 2005, nu vor putea participa la "Gala Sportului", programata sa se desfasoare, duminica seara, in Capitala, din cauza actiunilor in care sunt angrenati cu echipele de club. De altfel, presedintele FRH, Cristian Gatu, a declarat ca a informat deja conducerea ANS despre aceasta absenta in grup. "Dintre componentele nationalei care a castigat medaliile de argint in Rusia, 12 joaca in strainatate. Nici un club nu le va permite in aceasta perioada de cupe europene sa vina in Romania pentru a fi prezente la actiunea de duminica. Nici eu nu voi putea ajunge la Gala Sportului, pentru ca ma aflu la Oradea, unde se desfasoara meciurile reprezentativei masculine, din cadrul preliminariilor CM din 2007. Poate vor merge antrenorii. Oricum, eu am informat ANS, de cum am aflat de gala, ca va fi foarte greu sa ajunga jucatoarele", a precizat Gatu. Totodata, si antrenorul principal al lotului tricolor, Gheorghe Tadici, a declarat ca nu va participa la actiunea de duminica, deoarece este prezent cu Silcotub Zalau la meciul retur din optimile Cupei EHF. "In mod sigur nu voi ajunge nici eu, nici cele patru jucatoare de la Silcotub, care au facut parte din nationala, pentru ca abia duminica seara venim din Turcia, unde jucam in Cupa EHF", a anuntat Tadici, in vreme ce secundul Dumitru Musi a spus ca va face eforturi sa fie prezent la Bucuresti, dar nu stie daca va ajunge la sarbatoarea sportului autohton. "Sambata jucam cu Tomis Constanta la Cluj, in Liga Nationala. Este o distanta apreciabila. Apoi, duminica am un eveniment special in familie de la care nu pot absenta. Dar voi face tot posibilul ca sa ajung la Gala Sportului", a punctat si Musi. In aceste conditii, la Gala Sportului de duminica seara ar putea fi prezenti din partea echipei nationale de handbal feminin numai secretarul general al FRH, Mihai Marinescu, cel care a si condus delegatia tricolora la Mondialele din Rusia, precum si directorul tehnic al nationalei, Remus Draganescu. Reamintim ca ANS si COSR au anuntat la finele anului trecut ca "Premiul national pentru sport" pe anul 2005 revine gimnastului Marian Dragulescu, medaliat cu aur la sarituri la CM de la Melbourne, sabrerului Mihai Covaliu, medaliat cu aur la CM de la Leipzig, si echipei nationale de handbal feminin, pentru argintul de la CM din Rusia. (T. RIST)


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.