La sfarsitul saptamanii trecute, agentia Mediafax a preluat din fluxurile culturale internationale o stire despre moartea unui poet canadian: Irving Layton.
Cine a auzit de el in Romania?!
Ei bine, e vorba despre unul dintre cei mai impor
La sfarsitul saptamanii trecute, agentia Mediafax a preluat din fluxurile culturale internationale o stire despre moartea unui poet canadian: Irving Layton.
Cine a auzit de el in Romania?!
Ei bine, e vorba despre unul dintre cei mai importanti autori canadieni ai ultimei jumatati de secol, si anume despre un poet care era originar din... Romania!
Se nascuse in 1912, la Targu Neamt, intr-o familie de evrei. Numele sau real era Israel Pincu Lazarovici. Avea doar un an atunci cand, inaintea primului razboi mondial, familia sa a emigrat peste Ocean. Devenit canadian, crescut acolo, in Nord-America, si traversand un secol agitat, de-a lungul caruia legaturile cu locurile sale de bastina s-au pierdut, el a fost pentru comentatorii de literatura si pentru publicul international Irving Layton. Totusi, in toate biografiile sale sunt mentionate orasul natal si tara in care vazuse lumina zilei...
A predat literatura engleza (adica - de asemenea - americana si canadiana de expresie engleza), apoi a facut cariera ca poet, devenind foarte cunoscut in mediile artistice Nord-americane. Foarte cunoscuta si mult comentata este intalnirea sa cu Leonard Cohen (viitorul celebru poet-cantaret), care i-a fost elev. A publicat multe carti (peste 40, spun biografii sai) de poezie, dar si de proza, articole, eseuri. La senectute, era considerat un patriarh al literelor canadiene. Numeroase site-uri de Internet ii prezinta opera si expun puzderie de fotografii ale sale, mai tanar sau octogenar, apoi nonagenar. In Romania - din pacate - nu era cunoscut, insa. Scrierile ii vor fi traduse - poate - de-aici inainte...
Suferind in ultimii sai ani (avea boala lui Alzheimer), Irving Layton s-a stins din viata intr-un centru medical din Montreal. Avea 93 de ani.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.