Chiar daca astfel de consultari periodice privind starea economiei au loc cu toate statele membre FMI, vizita la Bucuresti a reprezentantilor institutiei financiare internationale ar putea insemna totusi mai mult de atat. Este foarte posibil sa se incerce o eventuala "resuscitare" a acordului inghetat pe toata perioada anului trecut. Reamintim, la inceputul lunii noiembrie a anului trecut, echipa FMI, prezenta in Romania pentru negocieri pe marginea acordului de supraveghere preventiva, a anuntat ca aranjamentul este "deraiat" iar Romania risca sa intre in Uniunea Europeana drept o tara putin competitiva avand in vedere inflatia inca ridicata, deficitul mare de cont curent si salariile bugetarilor, majorate mult peste productivitatea economiei. Reprezentantii Fondului s-au aratat, insa, disponibili sa continue consultarile cu Executivul de la Bucuresti, insa numai in conditiile in care va fi schimbat sistemul de politici fiscale si monetare.
Actualul acord cu FMI ramane in vigoare pana in iulie 2006. Aranjamentul a fost incheiat in vara anului 2004. (A.G.C.)
Despre autor:
Sursa: Ziua
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Cine sunt speakerii Green Forum 2026: Cum finanțăm?
Sursa: green.start-up.ro
-
Hollywood-ul este în alertă! Actor celebru, găsit înjunghiat în fața locuinței
Sursa: kudika.ro
-
Horoscop bani săptămâna 8-14 iunie: Venus în Rac îți deschide portofelul!...
Sursa: garbo.ro