Bucurestenii care au hotarat sa petreaca in oras noaptea dintre ani vor avea de ales intre doua mari petreceri care se anunta de pomina, Revelionul organizat de Primaria Generala in Piata Universitatii si cel al primarului sectorului 5, Daniel Marian

Bucurestenii care au hotarat sa petreaca in oras noaptea dintre ani vor avea de ales intre doua mari petreceri care se anunta de pomina, Revelionul organizat de Primaria Generala in Piata Universitatii si cel al primarului sectorului 5, Daniel Marian Vanghelie, organizat cam de cinci ani incoace la Romexpo.
Revelionul 2006 organizat de PMB este o petrecere de opt ore la care va fi prezent, la miezul noptii, si presedintele Traian Basescu. Distractia oferita de PMB si organizata prin Centrul de Proiecte Culturale ArCuB va incepe la ora 19.00, iar pe scena vor urma mai multe trupe, printre care Proconsul, Hara, Akcent, Mandinga, Directia 5, Iris, Vama Veche, Holograf, Voltaj si Sensor, care vor incerca, de asemenea, sa incalzeasca oamenii stransi in centrul Capitalei.
Miezul noptii va fi marcat de prezenta lui Traian Basescu, care va urca pe scena pe care, anul trecut, dupa ce abia fusese ales, a deschis o sticla de sampanie si a baut din ea.
Sosirea sefului statului va fi urmata de un foc de artificii si un moment inedit, oferit in premiera absoluta de Marius Mihalache si o orchestra formata din zece viori, zece tambale, zece acordeoane.
Dupa ora 0.00, acelasi Marius Mihalache, impreuna cu Mirela Mihalache, Ovidiu Lipan Tandarica si o trupa de dansatori vor deschide recitalurile de muzica si atmosfera de petrecere romanesca, sustinute de Maria Buza, Dinu Iancu Salajanu, Maria Carneci, Crina Matei, Viorica si Ionita din Clejani, Cornelia Catanga, Nelu Ploiesteanu.
TVR va transmite in direct momente din acest program. De asemenea, toate televiziunile vor avea acces la preluarea si transmiterea momentelor importante ale Revelionului Primariei, organizat prin Centrul de Proiecte Culturale ArCuB.

Varianta "Vanghelie", imbunatatita cu Zucchero

Cealalta posibilitate de distractie pentru bucuresteni, care s-a bucurat de un mare succes in anii trecuti, este Revelionul organizat de Primaria Sectorului 5 la Romexpo, unde petrecaretii au la dispozitie masa, ring de dans, cantareti, umoristi si o tombola la care pot fi castigate trei masini Dacia Logan.
"La noi, la primarie, telefoanele sunt blocate. Toata lumea suna. Cred ca daca am avea la dispozitie 100 de mii de bilete, le-am vinde pe toate", a declarat ieri edilul de la sectorul 5, Daniel Marian Vanghelie.
Petrecerea va incepe la ora 20.00 iar maestrii de ceremonii vor fi Adriana Titieni si Silviu Biris. In prima parte a serii, distractia va fi sustinuta de ASIA, Andreea Balan, Marcel Pavel, Etno, Benone Sinulescu si Ana Maria de la Demmo.
Anul acesta, organizatorii au trei invitati din strainatate, respectiv formatiile Fragma (Germania), Narcotic Thrust (Marea Britanie) si marea surpriza a serii - cantaretul italian Zucchero, care va sustine un recital de 40 de minute dupa ora 00.00.
Miezul noptii dintre ani va fi marcat la Romexpo afara, in aer liber, unde invitatii vor asista la un foc de artificii si vor fi serviti cu tuica fiarta. In a doua parte a serii, pe scena organizata in cadrul pavilionului de la Romexpo vor canta Holograf, Ro-Mania, D'Or, Ho-Ra, Nicola, Proconsul, Bere Gratis, Class, Anda Adam, Akcent.
De asemenea, atmosfera va mai fi intretinuta de artisti mari ai scenei romanesti, printre care Rodica Popescu-Bitanescu, Dorin Anastasiu etc. Potrivit lui Marian Vanghelie, in mod normal, pretul unui bilet la Romexpo ar fi de 100 de euro, dar costa numai 950 de mii de lei vechi pentru ca petrecerea este sustinuta de mai multi sponsori.Pentru pensionari, pretul unui bilet la Revelionul lui Vanghelie este de 300.000 de lei. In acest cost sunt incluse patru feluri de mancare, printre care somon afumat, babic, oua cu cozi de raci, cascaval afumat, salata waldorf, file de peste, muschi de porc impanat, pulpe de pui, rulada diplomat, cafea, coniac, bere, vin, suc, apa minerala si sampanie.
Potrivit primarului, biletele urmau sa fie puse in vanzare azi dimineata, la ora 8.00.
Pentru a descuraja specula, Vanghelie a impus ca acestea sa fie vandute pe baza de buletin sau carte de identitate, iar asa se va face si intrarea in pavilionul de la Romexpo.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.