Magistratii Tribunalului Bucuresti au decis, ieri, condamnarea la pedepse cuprinse intre sase si zece ani de inchisoare a inculpatilor din dosarul Cocaina, ne-au informat surse judiciare, precizand ca doar unul dintre acuzati a beneficiat de circumst
Magistratii Tribunalului Bucuresti au decis, ieri, condamnarea la pedepse cuprinse intre sase si zece ani de inchisoare a inculpatilor din dosarul Cocaina, ne-au informat surse judiciare, precizand ca doar unul dintre acuzati a beneficiat de circumstante atenuante si primind astfel cinci ani de inchisoare cu suspendarea executarii pedepsei.
Decizia instantei a fost insa contestata de majoritatea avocatilor, apelul urmand sa fie judecat la Curtea de Apel Bucuresti.
Astfel, potrivit hotararii instantei Tribunalului Bucuresti, Ion Leonardo Radu, Octavian Constantin Arhip si Mihail Razvan Iotta au fost condamnati la zece ani de inchisoare, in timp ce Razvan Mircea Dimitriu ar trebui sa ispaseasca sapte ani de detentie.
Totodata, au primit pedepse de cate sase ani de inchisoare Bogdan Alexandru Ionescu, Radu Padurean, Ionut Adrian Stoica si Bogdan Albu.
In ceea ce-l priveste pe Radu Eugen Nastase, acesta a fost condamnat la cinci ani de inchisoare cu suspendarea executarii pedepsei, el fiind singurul care a beneficiat de injumatatirea pedepsei si de aplicarea unor circumstante atenuante in individualizarea pedepsei, intrucat si-a recunoscut fapta in fata procurorilor si judecatorilor si a dat detalii referitoare la ceilalti inculpati sau la alte persoane cercetate in dosar.
La inceputul lunii iulie a anului trecut, procurorii Parchetului Inaltei Curti de Casatie si Justitie au dispus trimiterea in judecata a noua dintre persoanele arestate in dosarul Cocaina, sub acuzatiile de trafic si consum ilicit de droguri de mare risc si pentru trafic international de droguri de mare risc.
Activitatea desfasurata de acestia a fost supravegheata de procurorii Sectiei de combatere a criminalitatii organizate si antidrog timp de doi ani, reusindu-se infiltrarea mai multor investigatori sub acoperire in randul traficantilor de droguri.
Anchetatorii au constatat ca, in perioada 2002-2004, cei noua au vandut mai multor persoane, inclusiv politistilor sub acoperire, diferite cantitati de cocaina, au consumat droguri de mare risc, iar unii dintre ei au si transportat in Italia asemenea substante.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.