Dupa ce a fost nevoit sa paraseasca Bagdadul, Saddam Hussein a trait, timp de noua luni, intr-o continua fuga, ascunzandu-se in fiecare zi in alt loc si facand demersuri neintrerupte pentru organizarea insurectiei, noteaza site-ul Yahoo, citand The Sun. Chiar inainte de a fi arestat, se pregatea sa fuga cu o motocicleta din casa in care se ascundea. "Am iesit printr-o groapa, ajungand intr-un tunel. "Apoi mi-am pierdut cunostinta", povesteste fostul presedinte, exprimandu-si opinia ca a fost tradat, devenind victima unei lovituri regizate. Saddam presupune ca a fost gazat in tunelul respectiv. El a estimat ca petrecuse doar cateva minute in tunel, nu ore sau zile intregi.
La sosirea militarilor (care l-au descoperit in groapa de sapte metri adancime si o largime care permitea accesul unei singure persoane), fugarul s-a predat, fara a opune rezistenta. Saddam avea asupra sa, in momentul arestarii, doua pusti de asalt Kalasnikov, un pistol si 750 000 de dolari. Pe 19 octombrie, a inceput, la Bagdad, procesul in care Saddam Hussein si sapte dintre potentatii fostului regim baasist sunt judecati de Inaltul Tribunal Penal din Irak pentru masacrarea a 148 de siiti, la Dujail, in 1982. (I.C.)
Despre autor:
Sursa: Ziua
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Cine sunt speakerii Green Forum 2026: Cum finanțăm?
Sursa: green.start-up.ro
-
Hollywood-ul este în alertă! Actor celebru, găsit înjunghiat în fața locuinței
Sursa: kudika.ro
-
Horoscop bani săptămâna 8-14 iunie: Venus în Rac îți deschide portofelul!...
Sursa: garbo.ro