Tara asta prapadita a fost candva tara frumoaselor povesti, a doinelor si a codrilor infratiti cu romanul. Astazi este tara uratelor minciuni, a manelelor; iar codrii s-au facut frati cu sirianul Omar si cu altii. Pana si codrii emigreaza!
Mar
Tara asta prapadita a fost candva tara frumoaselor povesti, a doinelor si a codrilor infratiti cu romanul. Astazi este tara uratelor minciuni, a manelelor; iar codrii s-au facut frati cu sirianul Omar si cu altii. Pana si codrii emigreaza!
Marin Sorescu povesteste intr-o poezie despre o bunica ce avea niste riduri, pe care le tinea intr-o cutie de chibrituri si le aseza pe frunte cand se supara. Nepotul neastamparat le-a gasit si si le-a potrivit pe frunte. "De-atunci bunica-i o copila/ Nepotului ii plangi de mila/ Dintii si-a scos cu clestile/ Si nu-i mai plac povestile". Ca sa nu-mi plang singur de mila, mi-am facut o poveste; pe care v-o spun si dumneavoastra, cu speranta ca n-o sa va placa.
Rosu Imparat si Imparateasa Elena priveau ingrijorati cum in jurul lor cadeau vechile imparatii. In vremea asta Ilici, viclean fecior de casa, uneltea sa le ia tronul. Si a chemat niste balauri. Care i-au dus pe Rosu Imparat si pe Elena Imparateasa intr-un targ numit Oviste si i-au rugat sa moara; ceea ce ei au facut cu multa placere. Ilici i-a chemat din nou pe balauri si le-a spus: "Pentru ca imparatia mea sa dureze trebuie sa urmam exemplul mesterului Manole". Balaurii au inteles si au alergat iute si au omorat o groaza de oameni nevinovati; un balaur a alergat atat de iute incat a cazut si si-a rupt laba, fiind nevoit sa si-o puna in ghips. In timp ce oamenii isi plangeau mortii, Ilici Imparat s-a suit repede pe tron. Si a domnit ani multi, cu dragoste fata de tara; pe care n-a vandut-o, ci a dat-o cadou slujitorilor sai. A avut grija de popor, pe care l-a aparat cu indarjire de dusmanii lui (ai lui Ilici), cum ar fi: mosieri, capitalisti, intelectuali, tineri, golani. Pentru a face lumea mai frumoasa, a chemat spiridusii negri din maruntaiele pamantului ca sa planteze flori in Piata Universitatii. Ceea ce ei au facut cu multa constiinciozitate, mobilizati de cantecul "presarati pe-a lor morminte, ale laurilor flori". A avut grija si de curteni, carora le-a spus: "Furati cat puteti, numai sa nu se afle fiindca atunci voi fi nevoit sa va cert si sa ma prefac indignat". Un timp a venit in locul lui Scarbit Imparat, dar Ilici s-a intors in triumf. Iar cand i s-a terminat sorocul de imparatie, a vrut sa-l puna urmas pe copilul sau de suflet, Arogantul. Dar, din Marea Neagra, care era lac rusesc, iar acum e lac romano-american, a iesit un rechin furios si negru-n cerul gurii, si le-a furat tronul. "Orologiul bate noaptea jumatate / La vila la poarta cine oare bate / Eu sunt draga Nina, sotul tau iubit / Si de la Congres ma-ntorc umilit". Si Ilici a ramas langa Nina si s-a apucat sa citeasca Biblia. De unde a aflat de homosexuali, si tare s-a maniat. Iar Arogantul are atatea probleme ca nu mai poate dormi; nu poate pune geoana pe geoana!
Rechin Imparat a promis poporului, pentru consum, pesti mari, ca sa traiasca bine. Poporului i-a placut povestea asta; care a ramas poveste... Iar lui Rechin Imparat i-a placut povestea "Punguta cu doi bani". Dar intr-o varianta moderna in care, in loc de Cocos gasim o gaina.
Aici se termina povestea; deocamdata. Am incercat sa simulez un fel de veselie trista, pentru a ascunde lacrimile necesare sufletelor noastre. Pentru aceia care, in zilele in care sarbatorim Nasterea Domnului, s-au jertfit pentru nasterea unei noi Romanii. Ceea ce insa nu s-a intamplat.
Jertfa lor ca si sperantele noastre s-au dus pe apa sambetei!


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.