Toti cei 146 de directori ai spitalelor care aveau datorii la sfarsitul anului 2004 vor fi schimbati din functie, in locul lor urmand sa fie numiti interimari, care ar putea fi tot medici, iar dupa aprobarea noului pachet de legi toate posturile vor
Toti cei 146 de directori ai spitalelor care aveau datorii la sfarsitul anului 2004 vor fi schimbati din functie, in locul lor urmand sa fie numiti interimari, care ar putea fi tot medici, iar dupa aprobarea noului pachet de legi toate posturile vor fi scoase la concurs. Secretarul de stat in Ministerul Sanatatii (MS), Virgil Paunescu, care a facut aceasta declaratie ieri, pentru Mediafax, a precizat ca, doar pentru faptul ca au cheltuit bani peste bugetele alocate, acumuland datorii, directorii puteau fi destituiti si chiar chemati in instanta. El a adaugat ca exista si alte nereguli, cum ar fi neintrunirea Consiliilor de Administratie la termenele stabilite de lege sau neverificarea cheltuielilor la nivelul fiecarei sectii. Referindu-se la anuntul ministrului Sanatatii, Eugen Nicolaescu, privind destituirea a 15 directori de spitale, secretarul de stat a spus ca fiecare ordin de ministru emis in acest sens va avea cel putin doua pagini, in care vor fi trecute motivatiile demiterii. Ministrul Sanatatii a anuntat, duminica, faptul ca, dupa controlul realizat in cele 146 de spitale cu datorii, 15 Consilii Directoare si 24 de Consilii de Administratie vor fi revocate incepand cu data de 16 decembrie. Astfel, vor fi demisi directorii Spitalului Judetean Arges, Spitalului Clinic Fundeni, Spitalului Clinic de Urgenta Sf. Pantelimon, Spitalului Clinic Caritas, Spitalului Clinic Universitar de Urgenta Bucuresti, Spitalului Clinic de Urgenta "Dr. Bagdasar Arseni", Spitalului Judetean de Urgenta Craiova, Spitalului Clinic Judetean de Urgenta Targu Mures, Spitalului Universitar de Urgenta Elias, Institutului de Cardiologie "CC Iliescu", Spitalului Judetean de Urgenta Constanta, Institutului Inimii "N. Stancioiu" Cluj Napoca, Spitalului Clinic Judetean Oradea, Spitalului Judetean "Mavromati" Botosani si Spitalului Clinic Obstetrica Ginecologie "Dr. D Popescu" Timisoara. Totodata, vor fi inlocuite Consiliile de Administratie de la Spitalul Judetean Arges, Spitalul Judetean Arad, Spitalul Clinic Fundeni, Spitalul Clinic de Urgenta Sf. Pantelimon, Spitalul Clinic Caritas, Spitalul Clinic Universitar de Urgenta, Spitalul Clinic de Urgenta "Dr. Bagdasar Arseni", Institutul de Boli Infectioase "Dr. Matei Bals", Spitalul Judetean de Urgenta Brasov, Spitalul Judetean Sf. Gheorghe, Spitalul Judetean de Urgenta Craiova, Spitalul Judetean Miercurea Ciuc, Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Targu Mures, Spitalul Clinic Judetean Timisoara, Spitalul Clinic Obstetrica Ginecologie "Dr. D. Popescu "Timisoara, Spitalul Univeristar de Urgenta Elias, Institutul de Cardiologie "CC Iliescu", Spitalul de Urgenta Floreasca, Spitalul Judetean de Urgenta Constanta, Institutul Inimii "N. Stancioiu" Cluj Napoca, Centrul de Cardiologie Iasi, Spitalul Clinic Judetean Oradea, Spitalul Judetean "Mavromati" Botosani si Spitalul Judetean de Urgenta "Sf. Apostol Andrei" Galati.
Concurs de directori din ianuarie
Eugen Nicolaescu nu a detaliat, nici duminica si nici in zilele urmatoare, care sunt motivele destituirii pentru fiecare director in parte, desi a afirmat ca acestia vor primi, la inceputul saptamanii, ordinele de demitere care contin motivatia schimbarii din functie. Ministrul a spus doar ca au fost gasite neregului in ceea ce priveste managementul spitalelor.
El a adaugat ca, pana la sfarsitul anului, cand spera sa intre in vigoare noua lege a spitalelor, vor fi numite noile conduceri interimare, urmand ca, din ianuarie 2006, sa fie organizate concursuri pentru aceste posturi.
Nicolaescu a mentionat ca nu are pe nimeni in vedere pentru aceste functii interimare, dar ca va fi luat in considerare, in primul rand, criteriul competentei.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.