Patru dintre cele mai valoroase reprezentante ale voleiului romanesc reintra, azi si maine, in focurile cupelor europene dornice sa-si prelungeasca cat mai mult posibil parcursul continental. Si daca VCM Constanta, Stiinta Bacau si CSU Metal Galati s
Patru dintre cele mai valoroase reprezentante ale voleiului romanesc reintra, azi si maine, in focurile cupelor europene dornice sa-si prelungeasca cat mai mult posibil parcursul continental. Si daca VCM Constanta, Stiinta Bacau si CSU Metal Galati se afla in plina batalie pentru obtinerea vizelor pentru sferturile de finala ale Top Teams Cup, in schimb, echipa feminina Rapid-AIBO, debuteaza, azi, de la ora 17, in optimile Cupei CEV, gruparea pregatita de Costinel Stan urmand sa primeasca replica puternicei formatii Dyo Karsiyaka Izmir (Turcia), calificata direct in aceasta faza a competitiei. Avand un moral excelent dupa ce au pus din nou la colt in Divizia A1 rivala din Sos. Stefan cel Mare, giulestencele sunt destul de optimiste, chiar daca se confrunta cu unele probleme medicale (n.n. - centrii Sekulovic si Pralea sunt incerti, iar Bozhilova acuza dureri de spate). De altfel, valorosul tehnician Costinel Stan era convins ca Rapid-AIBO poate prinde primavara europeana daca va evolua macar la fel ca in derby-ul de sambata trecuta, cand au spulberat Dinamo-Lemntrans, cu 3-0. Tot azi, dar in Top Teams Cup, Stiinta Bacau va intalni in propriul fief, de la ora 17, galonata grupare poloneza CP Bydgoszcz, o victorie a echipei pregatite de Florin Grapa asigurand accesul in sferturile de finala, mai ales ca in tur, campioana Romaniei s-a impus cu 3-2 si a urcat pe locul secund in Grupa A. Maine seara, va fi randul CSU Metal Galati sa primeasca replica echipei Dinamo Moscova, singura sansa a gazdelor pregatite de Radu Adrian sa se mentina in cursa calificarii fiind victoria. In intrecerea similara masculina, VCM Constanta va juca in fief-ul principalei contracandidate la calificarea in sferturi, Benfica Lisabona, ambele grupari impartind la punctaveraj locurile doi si trei in topul Grupei C. Reamintim ca in tur constantenii s-au impus cu 3-0 (19, 23, 21), desi au evoluat fara valorosul ridicator Jean Serban, accidentat.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.