Nu mi-am propus niciodata sa cercetez in ce imprejurari noul arhiepiscop al Sibiului, Ips Laurentiu Streza, a devenit episcop si calugar (cele doua stari fiind inseparabile). L-am socotit intotdeauna ca pe legitimul episcop al Caransebesului, unde a
Nu mi-am propus niciodata sa cercetez in ce imprejurari noul arhiepiscop al Sibiului, Ips Laurentiu Streza, a devenit episcop si calugar (cele doua stari fiind inseparabile). L-am socotit intotdeauna ca pe legitimul episcop al Caransebesului, unde a pastorit aproape un deceniu. Recentele avataruri bisericesti legate de alegerea IPS Sale la Sibiu, precum si razmerita profesorilor teologi de acolo, carora le este chiriarh, mi-a amintit de indemnul celebrului iezuit Baltasar Gracian, care ne previne sa nu concuram, intrucat situatia de concurent poate scoate la lumina elemente sau detalii biografice vechi, trecute, ingropate...
Asadar, potrivit Dictionarului Teologilor Romani, stralucita lucrare lexicografica datorata parintelui profesor Mircea Pacurariu, IPS Laurentiu, pe atunci preot de mir cu numele Liviu si profesor de teologie, ramas vaduv prin decesul sotiei. "La 4 iulie 1996 ales episcop al Caransebesului, calugarit la manastirea Sambata, sub numele Laurentiu, in 20 iulie 1996, hirotonit arhiereu si inscaunat la Caransebes la 11 august 1996." Pana aici nimic iesit din comun. Au mai existat cazuri de ierarhi care mai intai au fost alesi si au fost apopi hirotesiti arhimandriti, intrucat, asa cum spuneam, arhieria si calugaria sunt legate indisolubil. Orice ierarh, inclusiv Patriarhul, se afla sub ascultarea Sinodului. Insa tot monahul, de la treapta de rasofor pana la aceea de arhimandrit, trebuie sa indeplineasca anumite conditii, intre care "Certificat de stare civila, din care sa se constate ca nu are nici una din obligatiile familiale prevazute de Codul Familiei" (am citat din Regulamentul pentru organizarea vietii monahale si functionarea administrativa si disciplinara a manastirilor, Bucuresti, 2003, pag. 5). In iulie 1996, atat parintele-profesor Liviu Streza, cat si Prea Sfintitul Laurentiu avea in ingrijire copii minori; propriii copii. Evident, un calugar nu isi poate aduce copiii minori in manastire si nici un episcop nu-si poate instala copiii in resedinta chiriarhala care are si ea statut de manastire. Asa incat IPS Laurentiu a devenit monah prin frauda - una spirituala - la care s-a facut complice chiriarhul locului, respectiv raposatul mitropolit al Ardealului, Antonie. Daca un om politic nu isi trece in Declaratia de avere dintii de aur din gura sau ceasul de la mana, sare presa in sus. Asteptam ca profesorii de drept canonic de la Facultatea de teologie din Sibiu, memorandisti aprinsi, sa ne explice - daca le da mana: cum poti sa devii calugar incalcand randuielile vietii monahale? Prea Cucerniciile Lor sunt juristii Bisericii. Iar din perspectiva justitiei laice ne-ar putea lumina senatorul Antonie Iorgovan, opozant inversunat al Mitropoliei ardelene nou constituite, cum iti poti parasi copiii minori? Are Codul familiei vreo dezlegare speciala?
Cine asista la o tundere in monahism (o calugarire), episod prin care a trecut si IPS Laurentiu, nu poate fi decat rascolit de intonarea cantarii "Bratele parintesti" si de solemnitatea slujbei, incarcata de tensiune spirituala. Este momentul cand un barbat sau o femeie isi schimba radical conditia: paraseste lumea, rudele, familia pentru a-L sluji dintr-o manastire pe Dumnezeu. De obicei calugarii devin episcopi, in cazul IPS Laurentiu episcopul devenea calugar. De trei ori savarsitorul tunderii in monahism il avertizeaza pe cel pregatit sa primeasca Ingerescul Chip: iata, Hristos si ingerii sunt de fata. Desigur, IPS Laurentiu nu putea spune ca a fraudat Randuielile calugariei lasand acasa copii mici. Stie ca Dumnezeu nu poate fi mintit, insa pana la Judecata de Apoi mai e timp. Indata ce a fost ales in scaunul de la Sibiu, IPS Laurentiu s-a grabit sa-i spuna unui tanar episcop (si calugar autentic, trait in manastire): "Ai vazut ca si un "vaduvoi" poate deveni mitropolit al Ardealului?".
Aceasta remarca mi-a amintit de alti cativa mitropoliti ai Ardealului din secolul XX, intrucat si mie imi place istoria, nu numai profesorilor teologi pomeniti. Scaunul vladicesc de la Sibiu, dupa Saguna, dupa Metianu, n-a avut numai titulari fericiti. Mitropolitul Ardealului , Vasile Mangra, s-a sinucis in 1916, aruncandu-se pe fereastra. A fost singurul ierarh roman ortodox care si-a luat zilele. Initial profesor teolog si istoric remarcabil, nationalist infocat, a trecut apoi de partea opresorului, poate si pentru ca nu fusese recunoscut de acesta ca episcop al Aradului... Un alt profesor de teologie eminent, Nicolae Mladin, calugarit la repezeala si inscaunat mitropolit al Ardealului in 1967, pus in retragere in 1981, a sfarsit cu mintile ravasite de o boala psihica, in 1986, la manastirea Sambata, iar succesorul sau, mitropolitul Antonie, pristavit anul acesta, si-a petrecut unltimii opt ani ai pastoriei imobilizat intr-un carucior...


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.