Aceasta evolutie a fost posibila datorita intrarilor mari de cash pe segmentul caselor de schimb bancare sau particulare. Este vorba, in
Aceasta evolutie a fost posibila datorita intrarilor mari de cash pe segmentul caselor de schimb bancare sau particulare. Este vorba, in primul rand, de banii trimisi acasa pentru Sarbatori de romanii care muncesc in strainatate, iar, apoi, de schimburile facute de straini, posibil fonduri speculative, care doresc sa beneficieze de dobanzile romanesti, mult mai mari decat cele din tarile lor de origine.
Euro a inceput saptamana la un curs de 3,6548 si a incheiat-o la 3,6377 lei, mai jos cu 9% fata de finele lui 2004.
Vineri dimineata, euro a fost cotat la 3,6450 - 3,65 lei, ordinele mai mari de cumparare creand sentimentul ca vom asista la o revenire peste pragul de 3,65 lei. O data cu aparitia rapoartelor de la casele de schimb, unde intrarile de valuta au fost tot mai mari, euro a inceput sa scada, minimul zilei fiind de 3,6280 - 3,6320 lei, pentru ca pe final sa creasca la 3,6320 - 3,6370 lei.
Oficialii BNR au afirmat in ultima perioada ca leul va continua sa se aprecieze fata de euro si in 2006, dar in termeni reali, adica luand in calcul si inflatia.
Banca centrala considera ca raportul leu/euro nu va mai scadea semnificativ pe parcursul perioadei imediat urmatoare, dar nici nu va creste mai mult de 6 - 8%, cat este prognozata inflatia pentru anul viitor. In acest fel, leul se va deprecia in termeni nominali comparativ cu euro, dar va marca totusi o apreciere in termeni reali.
Dolarul a inregistrat o scadere mai semnificativa vineri, la aceasta contribuind evolutia paritatii sale fata de euro pe pietele internationale.
Cursul mediu al monedei americane a coborat de la 3,1231, la inceputul saptamanii, la 3,0855 lei, in timp ce euro a crescut de la 1,1680 la 1,1825 dolari.
Despre autor:

Sursa: Curierul National
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Review E-Mobility Urban Cargo: dubița electrică de oraș cât un Smart Forfour
Sursa: green.start-up.ro
-
Startup Elites 2023: workshop-uri pentru participanți partea a III-a
Sursa: start-up.ro
-
ANPC, în mall Veranda: ce amenzi au fost aplicate și ce operatori au fost...
Sursa: retail.ro
-
Delicii baby-friendly: 3 rețete de torturi pentru copii
Sursa: garbo.ro
-
Generația Z vs. Inteligența Artificială: Mai multe dezavantaje decât beneficii?
Sursa: futurebanking.ro
-
Tarot Online: Ar vrea să se întoarcă, dar n-are curaj?
Sursa: kudika.ro
-
Ciolacu, despre mita lui Buzatu: Eu nu am văzut în viaţa mea atâţia bani la...
Sursa: wall-street.ro