LA BLOC, DAR ALTFEL Stilul rustic este preferat pentru decorarea caselor de vacanta si imbraca si cel mai bine locuintele cu o arhitectura traditionala romaneasca. Un argument bun pentru a considera un apartament de bloc construit ""pe vremuri"

LA BLOC, DAR ALTFEL

Stilul rustic este preferat pentru decorarea caselor de vacanta si imbraca si cel mai bine locuintele cu o arhitectura traditionala romaneasca. Un argument bun pentru a considera un apartament de bloc construit ""pe vremuri"", dupa principiul ""la gramada"", amenajat in dulcele stil rustic, un apartament altfel. Acea nota calda, a vietii tihnite din afara oraselor, face ca acest stil de ambientare sa fie din ce in ce mai apreciat, cu atat mai mult, cu cat nebunia aglomerarilor urbane atinge cote alarmante. Si sa nu uitam de apropierea de natura pe care rusticul o sugereaza, alt element care-l face atat de dezirabil in zilele noastre!
PUTINI METRI PATRATI DISPONIBILI
O suprafata de numai 60 mp are apartamentul prezentat in paginile urmatoare. ""Era sufocant si total aiurea, dar asa construiau inginerii comunisti, cat mai multe si cat mai mici, sa incapa tot poporul"", ne marturiseste proprietarul Sorin Oros. Poate ca si natura meseriei, aceea de actor, l-a facut sa-si inchipuie inca de la inceput lucrurile asa cum aveau sa fie ele intr-un final. Un final mult asteptat, pentru ca nu este usor sa traiesti intr-un spatiu de 60 mp timp de sase luni, cat au durat lucrarile de transformare a apartamentului, schimbandu-ti locul dupa cum se mai rezolva cate ceva si repetandu-ti rolurile printre moloz, caramida. Si sa nu uit de sunetul de fond al flexului!
RECOMPARTIMENTARE
S-a rezolvat in stilul american zona de zi: cu bucataria delimitata de living printr-un bar. Bine, bine, dar ce cauta stilul american, cand se doreste imprimarea unei atmosfere traditionale, dupa moda bunicilor? Nepotrivirea este doar una de termeni (american, romanesc), pentru ca se pot imprumuta si pune in acelasi context elemente apartinand unor stiluri diferite, pentru materializarea unor idei de amenajare. Per ansamblu, influenta americana nici nu se simte, din pricina decorului gandit atent in cea mai rustica maniera posibila. Pana si usa de la intrare este confectionata dintr-un trunchi de copac, brut, neprelucrat!
Cu multa atentie, a fost amenajata si utilata bucataria, acestei functiuni fiindu-i dedicat mult din timpul liber, pentru ca arta gatitului este una dintre pasiunile proprietarilor! Amenajarea rustica a fost sustinuta in primul rand de materialele naturale folosite si apoi de obiectele de decor. Achizitionate in timp, din trei surse: din pietele de vechituri, de la tara sau de la prieteni, obiectele cu iz de vremuri trecute (dulapul din living are 150 de ani) completeaza scenografia spatiului. Se considera ca o locuinta trebuie sa se incadreze si in mediul in care traim! Totusi, apartamentul prezentat infirma regula, pentru ca proprietarii traiesc intr-un oras, in Baia Mare. Mai mult, locuiesc la bloc, dar de cum ajungi in fata usii de la intrare esti rupt de influentele urbane si ai impresia ca ai ajuns undeva la tara!

""Ma incalzeste
o incapere amenajata rustic, cu obiecte vechi taranesti"" -
Sorin Oros, actor

Pentru rezolvarea temei rustice au fost alese numai materiale naturale: parchetul din stejar si fag, lemn natural pentru corpurile de mobilier, caramida, canepa si Hessian (tesatura din iuta folosita in special pentru confectionarea sacilor sau panza
de sac, cum este cunoscuta popular)


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.