La acest inceput de decembrie, criticul de arta Ruxandra Garofeanu ne seduce din nou cu o inspirata alegere: deschiderea la Galeria Dialog a expozitiei de picturi si guase ale cunoscutei artiste Wanda Sachelarie Vladimirescu.
Din biografia insc
La acest inceput de decembrie, criticul de arta Ruxandra Garofeanu ne seduce din nou cu o inspirata alegere: deschiderea la Galeria Dialog a expozitiei de picturi si guase ale cunoscutei artiste Wanda Sachelarie Vladimirescu.
Din biografia inscrisa laconic in catalogul expozitiei aflam ca pictorita s-a nascut in data de 24 ianuarie 1916 si a urmat Academia de Arte Frumoase din Bucuresti (1934-1938), avandu-i drept profesori, printre altii, pe Fritz Storck, Jean Al. Steriadi, G.M. Cantacuzino. In 1938 isi desavarseste studiile la Academia "Grande Chaumiere" (Paris) cu profesorul Jean Darna.
Revenirea in tara ii aduce premiul "Fundatiei Simu" (1940) si "Premiul Municipiului Bucuresti"(1945) pentru pictura. In 1947 deschide la Sala Dalles prima sa expozitie personala. Urmeaza decenii fructuoase: alte expozitii personale, recunoasterea valorii prin comentarii entuziaste ale criticilor, cateva premii ale Uniunii Artistilor Plastici, calatorii de documentare in alte tari, un premiu UNESCO (1997), Premiul "Margareta Sterian" (1995), Premiul "Ion Andreescu" (2001), Meritul Cultural in Grad de Comandor. Aceasta biografie impresionanta da masura unei vitalitati creatoare lucide si irezistibile, in permanenta armonie cu actul artistic.
Wanda Sachelarie Vladimirescu se dovedeste inca o data, in aceasta noua expozitie, o maestra a naratiunii ludice, a naratiunii impregnate de bucuria tulburatoare a miscarii continui. Hedonismul cromatic aminteste de fauvii straluciti ai Parisului de odinioara. Liniile ce se unesc si se imperecheaza frenetic si surprinzator devin forme, recuperate pe panze la cota maxima de libertate stilistica. In lucrarile expuse, artista ne intampina cu imagini de-o sinceritate tumultoasa, cuceritoare, facandu-ne martorii unei lumi dezinvolte in desfasurarea ei miscatoare.
Cand vede, Wanda Sachelarie Vladimirescu vede cu o verva abia stapanita, dand impresia unei permanente efuziuni, dar pastrandu-si intacta claritatea exprimarii, cu un uimitor ritm al emotiilor, intr-o "punere in scena" magica, netulburata cu "dulcegarii" - o revarsare generoasa de vis si de veghe.
S-a subliniat, pe buna dreptate ca pictura lui Rouault este una din lectiile pe care Wanda Sachelarie Vladimirescu si-a insusit-o inca de la inceputuri, dar (ce miracol!), cu instinctul unui artist de exceptie, a stiut sa nu o repete mecanic, dimpotriva, a "modelat-o permanent ca muzica", dupa sfatul marelui profesor Jean Al. Steriadi, nascand o lume proprie convingatoare.
"Cred ca imaginea artistica trebuie sa-l impresioneze pe privitorul atent in asa masura incat sa ajunga sa vada natura prin prisma acelei imagini", spune Wanda Sachelarie Vladimirescu. Un crez artistic pe care l-a respectat de-a lungul intregii opere, facandu-ne sa vedem natura prin prisma imaginilor artistice pe care le-a oferit privirii noastre, la fiecare "iesire in lume".
Expozitia de la Galeria Dialog da Bucurestiului de azi, destul de naclait si pervertit la comercial, un tipat de frumusete care, iata, se face auzit.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.