Astfel, reprezentantii Statelor Parti la Conventia de la Berna reuniti la Strasbourg saptamana trecuta la Consiliul Europei, au constatat ca Ucraina nu a depus suficiente eforturi pentru a se conforma prevederilor Recomandarii Comitetului Permanent din decembrie 2004, au decis mentinerea dosarului deschis referitor la proiectul ucrainean de sapare a canalului Bastroe, precum si continuarea monitorizarii permanente si stricte de catre Consiliul Europei a modului in care autoritatile de la Kiev isi vor indeplini angajamentele asumate la Conventia de la Berna.
Necesitatea unui studiu de impact
Comitetul Permanent a mentinut, totodata, in vigoare, considerand ca nu au fost indeplinite, prevederile recomandarii prin care s-a solicitat Ucrainei sa nu continue realizarea proiectului (prin trecerea la realizarea celei de-a doua etape) pana in momentul in care studiul de impact asupra mediului inconjurator este transmis organizatiilor internationale relevante, are loc consultarea publicului referitor la realizarea celei de-a doua etape, iar recomandarile obtinute in urma programului de monitorizare a consecintelor primei etape a proiectului, cu implicarea unor experti internationali, sunt puse in practica de autoritatile ucrainene.
De asemenea, s-a mentinut in vigoare si recomandarea ca Ucraina sa transmita informatii suplimentare cu privire la aspectele ecologice si socio-economice ale proiectului, inclusiv cu privire la posibile solutii alternative, si sa finalizeze evaluarea impactului proiectului asupra mediului, in colaborare cu experti independenti, inclusiv din statele vecine.
Totodata, autoritatilor ucrainene li s-a solicitat in continuare sa implementeze masuri de compensare a oricaror posibile efecte negative ale proiectului asupra ecosistemului Deltei Dunarii, sa extinda aria protejata a Rezervatiei Biosferei "Dunarea", precum si sa stabileasca un dialog cu toate partile interesate cu privire la consecintele proiectului asupra Deltei Dunarii.
Comitetul Permanent al Conventiei de la Berna urmeaza sa asigure informarea Comitetului Ministrilor al Consiliului Europei cu privire la evolutia proiectului ucrainean, pentru a se asigura indeplinirea demersurilor corespunzatoare pentru monitorizarea modului in care Ucraina aplica recomandarea Comitetului Permanent. (D.E.)
Despre autor:
Sursa: Ziua
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Tot ce trebuie să știi despre RODIE, fructul-minune cu multiple beneficii...
Sursa: garbo.ro
-
INTERVIU EXCLUSIV: Cravata Galbenă, filmul prin care Serge Celebidachi aduce...
Sursa: kudika.ro