Dinamo a reusit joi seara sa castige meciul de acasa cu TSKA Moscova, detinatoarea Cupei UEFA, si a reintrat in lupta pentru calificarea in 16-imile de finala ale competitiei. "Cainii rosii" s-au impus la limita si cu emotii, scor 1-0 (0-0), dupa gol
Dinamo a reusit joi seara sa castige meciul de acasa cu TSKA Moscova, detinatoarea Cupei UEFA, si a reintrat in lupta pentru calificarea in 16-imile de finala ale competitiei. "Cainii rosii" s-au impus la limita si cu emotii, scor 1-0 (0-0), dupa golul din minutul 72 al lui Vl. Munteanu (de la un metru, cu poarta goala, dupa ce mingea sutata de Zicu si deviata de un adversar a lovit transversala si a revenit in teren). Ioan Andone, antrenorul lui Dinamo, a declarat dupa meci ca TSKA Moscova, detinatoarea Cupei UEFA si campioana Rusiei, este cea mai titrata echipa pe care a invins-o in cariera de antrenor. "Am facut un meci foarte bun, in care ne-am schimbat doar atitudinea fata de ultimele partide din campionat, dar am ratat si astazi foarte mult. Cred ca imprecizia atacantilor a fost cauzata si de starea terenului. Stiam ca TSKA este o echipa puternica, dar stiam si ca are puncte slabe, de care am profitat si ne-am creat ocazii. TSKA este cea mai titrata echipa pe care am invins-o in cariera de antrenor", a spus Andone. "Falcosul" si-a exprimat regretul ca Dinamo nu se poate considera calificata in 16-imile de finala ale Cupei UEFA dupa meciul de joi seara. "Din pacate, nu am reusit calificarea in acest meci, minutul 93 de la Sofia (n.r. - Dinamo a pierdut meciul cu Levski in minutul 93) ne va ingreuna in continuare munca de calificare. Toti jucatorii s-au mobilizat si s-au batut pentru fiecare minge si daca am avea aceasta atitudine si in campionatul intern nu stiu cine ne-ar sta in cale", a afirmat Andone, care a mentionat ca Dinamo va merge in Franta, pentru meciul cu Marseille, la victorie. Intrebat daca actionarii clubului s-au dus la vestiar sa-i felicite pe jucatori, Andone a raspuns: "Unul dintre actionari a promis o prima si a trimis-o la vestiare" (n.r. - Vasile Turcu a oferit jucatorilor cate 1000 de dolari). De partea cealalta, antrenorul lui TSKA Moscova, Valeri Gazaev, a declarat ca rezultatul nu este corect. "A fost un joc foarte greu, pe un teren foarte greu, iar in aceste conditii nu am putut castiga. Am facut o greseala, a avut si Dinamo ocazii, iar rezultatul este cel inregistrat pe tabela. Parerea mea este ca acest rezultat nu este corect, dar nu pot spune daca am avut ghinion sau nu", a spus Gazaev. Altfel, victoria lui Dinamo a fost remarcata si de site-ul oficial al UEFA. "Detinatoarea trofeului,TSKA Moscova, trece printr-un moment dificil dupa ce infrangerea pe muchie de cutit in fata lui Dinamo a lasat-o la un pas de a parasi competitia inca din faza grupelor", scrie site-ul citat intr-un articol intitulat "TSKA la pamant, dar inca mai are sanse". Site-ul UEFA scrie ca golul reusit de Vlad Munteanu a fost "desertul unei performante impresionante a echipei romane".
"TSKA are un meci dificil in ultima etapa, tinand cont de faptul ca se poate califica numai daca Olympique Marseille va invinge pe Dinamo. Rusii ar putea ramane insa dezamagiti, mai ales daca jucatorii pregatiti de Andone vor evolua ca in meciul de joi seara, cand i-au luat prin surprindere pe campionii rusi in conditiile dificile de la Bucuresti", se mai arata in articolul citat. De altfel, Dinamo este cotata cu sansa a doua sa termine pe primul loc in grupa F a Cupei UEFA, in urma unui sondaj de opinie realizat pe site-ul oficial al forului european. Dinamovistii au fost vazuti lideri la finalul partidelor din grupa de 37,79 la suta din participantii la vot, fiind depasiti doar de bulgarii de la Levski Sofia, care au primit 41,13 la suta din voturi. (MIG)
DINAMO - TSKA MOSCOVA 1-0 (0-0)
A marcat: VL. MUNTEANU (72)
Stadion: "Dinamo"; spectatori: 10.000.
DINAMO: Gaev - Galamaz, Tamas, Moti, Pulhac - Fl. Petre (70 I. Balan), Ad. Cristea, Grigorie, Vl. Munteanu (78 Fl. Bratu) - Cl. Niculescu (85 Daouda), Zicu. Antrenor: I. Andone.
TSKA: Akinfeev - V. Berezutki, Ignasevici, A. Berezutki - Odiah, Semberas (76 Krasic), Aldonin, Rahimic, Jirkov - Vagner Love, D. Carvalho. Antrenor: V. Gazaev.
Cartonase galbene: Zicu (17), Grigorie (60), Moti (80).
Au arbitrat: F. Stuchlik - W. Gorgon, A. Hoxha (toti din Austria).
Cum se califica Dinamo?
Dinamo se poate califica in 16-imile de finala ale Cupei UEFA, indiferent de rezultatul meciului RSC Heerenveen - Levski Sofia, din ultima etapa a grupei F, numai daca va invinge, pe 14 decembrie, in deplasare, pe Olympique Marseille. Daca Dinamo obtine un rezultat de egalitate, iar Heerenveen nu invinge pe Levski, atunci "cainii rosii" se califica, de asemenea, in primavara europeana. Daca Dinamo remizeaza la Marseille, iar Heerenveen invinge la un gol diferenta pe Levski, echipa lui Andone se califica doar daca marcheaza, iar olandezii inscriu doar cu un gol mai mult decat bucurestenii. In cazul in care Heerenveen invinge la cel putin doua goluri diferenta pe Levski, Dinamo are nevoie de victorie la Marsilia, un egal nemaifiindu-i suficient. Sunt situatii in care Dinamo s-ar putea califica si in cazul unei infrangeri la limita in Franta, cu conditia sa marcheze cel putin doua goluri, iar Heerenven sa nu invinga pe Levski. Criteriile de departajare in clasament, la egalitate de puncte, sunt, in ordine: golaverajul, numarul de goluri marcate, numarul de golurile marcate in deplasare si coeficientul UEFA al echipelor (Dinamo sta cel mai prost, deoarece a facut parte din ultima urna valorica). (MIG)
Actionarii lui FC Dinamo si-au intors fata catre antrenor
Turcu: "Am un respect deosebit pentru Andone"
In ciuda victoriei, "Falcosul" este obligat sa castige si cu "Poli" Timisoara, pentru a-si pastra functia
Vasile Turcu, om de afaceri si actionar la FC Dinamo, a apreciat drept "un meci de infarct" intalnirea cu TSKA Moscova, considerand ca Dinamo ar fi putut castiga partida la o diferenta mult mai mare de goluri. "Este o seara fericita pentru noi. Puteam sa avem un patru sau cinci la zero, insa a fost un meci de infarct. Toata echipa a jucat senzational, dar Gaev, pentru mine, a fost numarul unu. Am avut si am un respect deosebit pentru Andone. Nu s-a pus niciodata problema demiterii lui. Vom face o analiza in iarna si atunci vom vedea. I-am felicitat la vestiar pe baieti. Ne asteapta un meci greu cu Timisoara si apoi cu Olympique Marseille", a spus Turcu. Acesta a dezaprobat atitudinea spectatorilor, care au scandat impotriva presedintelui executiv Ioan Becali, cerandu-i sa plece de la gruparea din Soseaua Stefan cel Mare. La randul sau, impresarul Victor Becali a apreciat ca Dinamo a jucat foarte bine in meciul cu TSKA Moscova si are sanse de a se calificare in faza urmatoarea a competitiei. Referitor la atitudinea suporterilor dinamovisti, Victor Becali a spus: "Suporterii ar trebui sa-si sustina echipa pe stadion, nu sa se duca peste jucatori in cantonament". De asemenea, selectionerul Victor Piturca a apreciat ca Dinamo a jucat exceptional. "Victoria putea fi la o diferenta mai mare de goluri. Dar este bine ca au batut o echipa formidabila ca TSKA. Cu acest meci, cred eu ca au depasit perioada mai slaba prin care au trecut. Sanse mai sunt de calificare. Olympique este deja calificata, Levski la fel, deci orice e posibil", a spus Piturca.
Moti si Zicu rateaza Franta
Claudiu Niculescu a declarat ca Dinamo merita sa castige la cel putin trei goluri diferenta meciul cu TSKA Moscova: "E bine insa ca am luat trei puncte si ne aflam inca in cartile calificarii. Trebuie sa uitam ce a fost. Acesta este fotbalul. Grupa este destul de incurcata prin rezultatele care au fost pana acum si avem nevoie de cel putin un punct in Franta pentru a putea spera sa ne calificam", a spus Niculescu. Autorul golului, Vlad Munteanu, a apreciat ca meciul a fost foarte dificil, mentionand ca, in opinia sa, terenul i-a ajutat pe dinamovisti. "A fost un meci foarte greu, dar ne bucuram ca am castigat. Terenul greu cred eu ca ne-a ajutat pentru ca s-au nivelat valorile. Sper sa-i fi demonstrat lui Andone, acum cand avea mai mare nevoie, ca sunt un jucator de caracter. Am avut probleme mentale, iar discutiile pe care le-am avut cu conducerea, cu antrenorii si intre noi au fost de mare ajutor", a spus Vl. Munteanu. Capitanul Florentin Petre a apreciat ca meciul a fost dificil, spunand ca dedica victoria lui Daouda, "pentru ca a trecut prin clipe destul de grele". Din pacate, Dinamo va juca meciul decisiv cu Olympique Marseille fara Cosmin Moti si Ianis Zicu, suspendati. Cei doi jucatori au acumulat cate trei cartonase galbene, fiind avertizati la meciul de joi seara cu TSKA. Moti si Zicu au primit cartonase galbene in fiecare meci din cele trei disputate de Dinamo in grupa F a Cupei UEFA. (MIG)


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.