Pensie din anul 2001
Presa centrala a relatat recent ca Rodica Stanoiu a fost data in judecata de catre Ministerul Justitiei pentru ca, in urma cu cativa ani, ar fi obtinut ilegal decizia de pensionare. Senatorul PSD Rodica Stanoiu ar primi pensie de magistrat, desi, in momentul in care i-a fost aprobat dosarul de iesire la pensie, nu ar fi intrunit criteriile prevazute de lege in acest sens. Astfel, fostul ministru al Justitiei ar beneficia de pensie incepand cu data de 1 martie 2001, ea iesind la pensie la doar doua luni dupa ce a ajuns membru al Guvernului si a primit statutul de magistrat.
Rodica Stanoiu a fost ministru al Justitiei din anul 2000 si pana in martie 2004. In momentul de fata, Rodica Stanoiu este presedinte al Comisiei pentru Cercetarea Abuzurilor, Combaterea Coruptiei si Petitii a Senatului. Partidul Social Democrat a calificat, la un moment dat, intr-un comunicat, drept "masinatiuni politice ale unor salariati ai Ministerului Justitiei" aparitia in presa a unor astfel de informatii, sustinand ca, in 2001, Rodica Stanoiu indeplinea toate criteriile legale pentru acordarea pensiei de magistrat. (M.V.R.)
Despre autor:

Sursa: Ziua
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Review E-Mobility Urban Cargo: dubița electrică de oraș cât un Smart Forfour
Sursa: green.start-up.ro
-
Startup Elites 2023: workshop-uri pentru participanți partea a III-a
Sursa: start-up.ro
-
ANPC, în mall Veranda: ce amenzi au fost aplicate și ce operatori au fost...
Sursa: retail.ro
-
Denise Rifai, despre legătura specială pe care o are cu tatăl ei: M-am născut...
Sursa: kudika.ro
-
Pe 29 septembrie avem Lună plină în Berbec, un prilej astral puternic pentru...
Sursa: garbo.ro
-
Cât ar câștiga statul din noul impozit pe cifra de afaceri
Sursa: futurebanking.ro
-
Președintele PSD al Consiliului Județean Vaslui, Dumitru Buzatu, prins în...
Sursa: wall-street.ro