Pe lista avioanelor americane ale caror escale ar fi fost autorizate de Guvernul spaniol figureaza si cea efectuata de o aeronava care efectua o cursa intre Guantanamo si Bucuresti, informeaza presa spaniola. Potrivit cotidianului El Pais, este vorba

Pe lista avioanelor americane ale caror escale ar fi fost autorizate de Guvernul spaniol figureaza si cea efectuata de o aeronava care efectua o cursa intre Guantanamo si Bucuresti, informeaza presa spaniola. Potrivit cotidianului El Pais, este vorba despre o escala efectuata de un avion de tip Gulfstream IV, care facea legatura intre baza militara de la Guantanamo, Cuba, si Bucuresti. Acesta a aterizat, la 12 aprilie 2004, pe aeroportul Los Rodeos din Tenerife.
Potrivit site-ului milenio.com, avionul a stationat timp de 60-90 de minute pe aeroportul din Tenerife. Lista avioanelor ale caror escale in Spania au avut loc "in cadrul legii" a fost furnizata de seful diplomatiei spaniole, Miguel Angel Moratinos, Comisiei de Afaceri Externe a Congresului deputatilor.
El Pais scrie in editia electronica de vineri ca Luis Mardones, deputat al formatiunii de opozitie Coalitia de Canare, a comentat ca avionul Gulfstream IV care se indrepta catre Bucuresti este "cel mai bizar caz" de pe lista celor 24 de escale autorizate in Spania, din cauza suspiciunilor de incalcare a drepturilor omului care planeaza asupra inchisorii americane din Cuba, unde se afla aproximativ 500 de detinuti.
"Aceasta nu este o calatorie care sa apara in oferta unor eventuale agentii de turism", a spus deputatul. Moratinos a dat de inteles, joi, potrivit cotidianului El Pais, ca, in pofida faptului ca avioanele suspecte figureaza pe numele unor companii private, ele actioneaza, in realitate, in numele administratiei americane, probabil CIA.

Robles: Un "mic" Guantanamo, la o baza americana NATO din Kosovo

Comisarul pentru Drepturile Omului al Consiliului Europei, Alvaro Gil Robles, a afirmat ca a vazut in septembrie 2002, in Kosovo, la o baza militara americana a NATO, o replica destul de fidela a centrului de detentie de la Guantanamo, scrie, vineri, cotidianul Le Monde, citat de AFP. In baza Camp Bondsteel din apropiere de Ferizaj, la sud de Pristina, a fost amenajata o inchisoare care "reconstituie la o scara mai mica baza de la Guantanamo", a declarat Robles, care si-a exprimat opinia ca "ar trebui sa fie cerute explicatii in legatura cu aceasta baza". Alvaro Gil Robles descrie baza folosita de NATO in operatiunile sale sub egida ONU ca fiind alcatuita din "mici grupuri de baraci din lemn inconjurate de garduri inalte de sarma ghimpata".
In fiecare dintre ele erau inchisi "intre 15 si 20 de prizonieri (...) imbracati in salopete portocalii" ca la Guantanamo. Printre detinuti erau unii care aveau barba si care "citeau Coranul", a precizat oficialul. "O femeie soldat care facea parte din personalul inchisorii mi-a explicat ca abia ajunsese acolo, dupa ce fusese la baza de la Guantanamo", din Cuba, a continuat Alvaro Gil Robles.
Acesta s-a declarat "socat" de vizita, efectuata impreuna cu comandantul KFOR de atunci, generalul francez Marcel Valentin, care era si el "vizibil contrariat de soarta rezervata detinutilor", scrie Le Monde.
Gil Robles declara ca a doua zi dupa aceasta vizita a cerut abandonarea acestor metode de detentie si desfiintarea centrului si a primit asigurari ca acest lucru s-a intamplat in anul urmator.
Afirmatiile lui Robles intervin la cateva zile dupa ce Consiliul Europei a anuntat deschiderea primei anchete oficiale privind informatiile referitoare la transportul sau detentia de catre CIA a unor presupusi teroristi islamisti in mai multe tari din Europa.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.