Presedintele Traian Basescu a declarat ieri, la Paris, intr-o conferinta de presa organizata pentru jurnalistii straini, ca autoritatile romane nu mai accepta etichetarea discretionara a tarii noastre ca tara corupta, pentru ca nu exista un politicia
Presedintele Traian Basescu a declarat ieri, la Paris, intr-o conferinta de presa organizata pentru jurnalistii straini, ca autoritatile romane nu mai accepta etichetarea discretionara a tarii noastre ca tara corupta, pentru ca nu exista un politician "care sa ne dea o masura pentru coruptie". Seful statului a evidentiat faptul ca, in ceea ce priveste Romania, prea multi politicieni straini s-au obisnuit cu eticheta de "tara corupta" pe care s-o puna pe fruntea romanilor. "Noi respectam opiniile, dar in acest moment avem argumente impotriva etichetarii si folosirii acelorasi afirmatii ca si in 2002, cand aveam aceeasi eticheta de tara corupta", a spus presedintele Romaniei. Eradicarea coruptiei si securizarea frontierelor sunt cele doua probleme majore semnalate de ultimul raport de monitorizare al Comisiei Europene asupra Romaniei, dat publicitatii in octombrie a.c. In acest context, Traian Basescu a anuntat ca in cursul saptamanii trecute a fost semnat un acord cu grupul EADS, in valoare de 500 de milioane de euro, contract care trebuie realizat pana in 2009. Dupa cum a explicat presedintele Basescu, in conformitate cu clauzele contractuale, pana la 30 noiembrie 2006 EADS este obligata sa asigure securizarea frontierelor Romaniei la nivelul solicitat de Uniunea Europeana. (R.A.)


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.