La fiecare inceput de luna, diabeticii din Romania trec prin acelasi cosmar. Sunt nevoiti sa se trezeasca dis-de-dimineata si sa stea ore in sir la coada pentru a-si procura tratamentul. Acestea sunt aspecte care au intrat in ''peisaj''. Diabetologii
La fiecare inceput de luna, diabeticii din Romania trec prin acelasi cosmar. Sunt nevoiti sa se trezeasca dis-de-dimineata si sa stea ore in sir la coada pentru a-si procura tratamentul. Acestea sunt aspecte care au intrat in ''peisaj''. Diabetologii spun ca pacientii se inghesuie in primele zile ale fiecarei luni sa-si ia antidiabeticele orale sau insulina din teama ca acestea se vor termina si nu le vor mai primi gratuit. Aceeasi explicatie o dau chiar si bolnavii. Membrii Comisiei de Diabet Zaharat, Nutritie si Boli Metabolice din cadrul Ministerului Sanatatii (MS) s-au gandit cu mult timp in urma cum ar putea fi rezolvata aceasta problema.
''In vara acestui an, la nivelul Casei Nationale de Asigurari de Sanatate (CNAS) a avut loc o discutie la care am participat si noi. Am facut niste propuneri care au fost agreate si de reprezentantii MS. Intre timp s-a schimbat ministrul Sanatatii. Din fericire, si noul ministru al Sanatatii Eugen Nicolaescu ia in calcul propunerile noastre'', ne-a declarat prof. dr. Nicolae Hancu, co-presedinte al Comisiei de Diabet Zaharat, Nutritie si Boli Metabolice. Intr-adevar in urma cu aproape o luna, ministrul Nicolaescu ''a lansat'' o declaratie: ''Dorim ca macar antidiabeticele orale sa fie distribuite si prin farmaciile cu circuit deschis pentru a scapa de cozile de la farmaciile cu circuit inchis - din centrele de diabet. In schimb, ne gandim sa oferim farmaciilor cu circuit deschis un comision de 0,5-1 la suta pentru acest serviciu''. De atunci, Nicolaescu nu a mai revenit cu precizari. Diabetologii, insa, nu renunta la propunerea lor privind distribuirea medicamentelor pentru diabetici si prin farmaciile cu circuit deschis.
''Daca se vor da antidiabeticele orale si prin farmaciile cu circuit deschis va fi foarte bine, dar cu conditia ca acest lucru sa nu creasca pretul si necesarul de fonduri alocate programului pentru diabet. Ar fi indicat ca farmaciile cu circuit deschis sa nu aiba la acest capitol adaos comercial. Orice farmacie trebuie sa vada faptul ca in momentul in care, spre exemplu, distribuie gratuit, in cadrul programului, antidiabetice orale unui numar de 2.500 de pacienti isi castiga clienti. Acesti bolnavi de diabet vor veni la farmacia respectiva si cu alte retete sau vor cumpara si alte medicamente.
In acelasi timp, farmaciile nu vor avea nimic de pierdut deoarece CNAS le va deconta retetele cu antidiabeticele eliberate'', ne-a spus Hancu. Colegiul Farmacistilor din Romania si Patronatul Farmacistilor din Romania sunt de acord cu aceasta propunere si spera ca de anul viitor sa fie pusa in practica: ''Este un lucru normal. Astfel, nu va mai fi asemenea aglomeratie in spitale, la farmaciile cu circuit inchis''.
''Aceasta propunere se va discuta in momentul in care vom discuta si contractul-cadru pe anul 2006. Avand in vedere derularea dezbaterilor privind pachetul legislativ, am auzit ca noul contract-cadru va fi dicutat la CNAS in primul trimestru al anului 2006, dupa care de la 1 aprilie 2006 va intra in vigoare. Deci, pana atunci nu putem spune daca vor distribui sau nu antidiabetice orale si farmaciile cu circuit deschis. Oricum, noi, farmacistii vom negocia cu CNAS sa distribuim antidiabeticele orale cu un adaos comercial foarte mic'', ne-au declarat surse autorizate din cadrul Colegiului Farmacistilor din Romania. Aceleasi surse au precizat ca farmaciile cu circuit deschis nu vor fi obligate sa elibereze antidiabeticele orale: ''Doar cele care doresc pot face acest lucru''. Conform ultimelor date ale Comisiei de Diabet Zaharat, Nutritie si Boli Metabolice din cadrul MS, din cei 313.000 de diabetici inregistrati, 86.000 urmau tratament cu insulina, iar restul cu medicamente orale. Pe langa acestia, 150.000 de persoane erau la regim alimentar specific bolii, ''urmand ca peste o luna, un an sa treaca la antidiabetice orale'', dupa cum a spus Hancu.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.