Angajatii de la metrou vor primi majorari salariale doar in 2006, deoarece acum nu se poate face acest lucru: "Nu putem acorda in acest an cresteri deoarece nu sunt prevazute astfel de sume in bugetul pe 2005, dar vor fi acordate majorari salariale i
Angajatii de la metrou vor primi majorari salariale doar in 2006, deoarece acum nu se poate face acest lucru: "Nu putem acorda in acest an cresteri deoarece nu sunt prevazute astfel de sume in bugetul pe 2005, dar vor fi acordate majorari salariale in 2006", a declarat Gheorghe Dobre, ministrul Transporturilor, Constructiilor si Turismului. Legalitatea grevei declansate miercuri de Uniunea Sindicatelor Libere Metrou (USLM) a fost contestata in instanta de administratia Metrorex, iar Ministerul Transporturilor a depus o cerere similara. Metrorex considera ca greva generala e ilegala intrucat cresterea salariilor presupune adoptarea unui act normativ, iar nivelul salariilor a fost deja stabilit in bugetul de stat din acest an: "Bugetul de venituri si cheltuieli al regiei este deja reglementat, fiind parte integranta a bugetului de stat. In consecinta, consideram ca greva este ilegala si am cerut instantei sa se pronunte in acest caz", a spus Liviu Soava, directorul Metrorex. Daca instanta ar decide in favoarea salariatilor de la metrou, ministerul e dispus la negocieri, dar nu asupra salariilor, principala revendicare a sindicalistilor, ci asupra conditiilor de munca si asupra contractului colectiv de munca, care nu mai este in vigoare. Ministerul Transporturilor ar fi suplimentat in luna septembrie bugetul Metrorex cu circa 385 miliarde lei vechi, dar acesti bani au fost destinati pentru asigurarea conditiilor de munca. Dobre a mai precizat ca s-a inceput renegocierea contractului cu firma franceza Alstom, care se ocupa de intretinerea celor 320 de vagoane. Ministrul a spus ca "acest contract are cateva clauze nefavorabile pentru statul roman, ca multe alte contracte incheiate de Ministerul Transporturilor in trecut". Contractul cu Alstom se ridica la 239,7 milioane de euro, este incheiat pe 15 ani si e in vigoare de mai putin de doi ani.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.