Deputatul PD Augustin Zegrean da asigurari ca parlamentarii nu si-au marit salariile. Membru al comisiei care a redactat noul proiect al Legii privind statutul senatorilor si deputatilor, democratul a declarat, ieri, pentru Mediafax, ca indemnizatia
Deputatul PD Augustin Zegrean da asigurari ca parlamentarii nu si-au marit salariile. Membru al comisiei care a redactat noul proiect al Legii privind statutul senatorilor si deputatilor, democratul a declarat, ieri, pentru Mediafax, ca indemnizatia parlamentarilor ramane aceeasi ca si pana acum. "Desi am discutat in comisie, am ajuns la concluzia ca este mai bine sa abandonam subiectul", a declarat Augustin Zegrean. El a precizat ca, potrivit aceluiasi proiect de lege, s-au stabilit drepturi pe care le are orice salariat, cum ar fi ajutorul pentru inmormantare acordat familiilor in caz de deces la locul de munca. Astfel ca, daca un parlamentar decedeaza in timpul exercitarii functiei, familiile vor primi un ajutor egal cu doua indemnizatii lunare. In privinta pensiei private, proiectul de lege prevede ca fiecare parlamentar poate contribui cu cinci la suta din indemnizatia lunara la un fond privat de pensii, iar cand ajunge la pensionare primeste o pensie privata, suplimentara.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.