In Franta cosmarul continua. In timp ce la Paris manifestantii au inceput sa se calmeze, in alte parti ale tarii s-a instaurat anarhia. La Lyon, locuitorii periferiilor s-au repezit tocmai in centrul orasului pentru a-si exprima, violent, nemultumiri
In Franta cosmarul continua. In timp ce la Paris manifestantii au inceput sa se calmeze, in alte parti ale tarii s-a instaurat anarhia. La Lyon, locuitorii periferiilor s-au repezit tocmai in centrul orasului pentru a-si exprima, violent, nemultumirile. Violentele au continuat la sfarsitul saptamanii trecute in diferite parti ale Frantei. In cea de-a 15-a noapte de revolte de o intensitate mai mult sau mai putin ridicata, manifestantii zgomotosi si violenti au ajuns tocmai in inima Lyonului, in centrul istoric al acestui oras situat in partea de centru-est a Frantei. GAZE SI RESTRICTII DE CIRCULATIE. Mai multe grupuri de tineri au aruncat sambata cu cockteiluri Molotov in politisti si in ghene de gunoi. Pentru a-i dispersa, politistii au ripostat cu proiectile cu gaz lacrimogen. Au fost impuse restrictii de circulatie, iar copiilor minori li s-a interzis sa circule neinsotiti, intre 10:00 seara si 6:00 dimineata, pe durata week-end-ului. Pentru prima data de la izbucnirea, la Paris, a incidentelor violente, manifestantii de la periferii au intervenit in plin centrul unui oras. La periferiile Lyonului, cel de-al treilea oras ca marime din Franta, 26 de automobile au fost incendiate sambata dupa-amiaza, in doar cateva ore. TOULOUSE ATINS. Revolta suburbiilor, pornita de la un incident aparent minor care avut loc la Paris, la 27 octombrie, s-a extins intocmai unei molime. La Toulouse, oras din sud-vestul tarii, la granita cu Spania, bande de tineri au instaurat anarhia pe strazi, fara insa a produce victime sau pagube majore, dupa cum a anuntat ieri politia. Intensitatea violentelor din ultimele zile a fost mai redusa decat in primele zile ale saptamanii trecute. Cel putin 500 de vehicule au ars si 206 persoane au fost arestate in toata tara, vineri spre sambata, in cea de-a 16-a noapte de violente. Sambata spre duminica, bilantul masinilor incendiate a fost de 463, fata de 1.400 la 27 octombrie, ziua in care s-a inregistrat cea mai mare intensitate a violentelor. CALM LA PARIS. La Paris, situatia s-a calmat aparent. Sambata seara, o unitate de politie a fost masata langa Stadionul National, unde se desfasura un meci de fotbal. Numai in capitala Ministerul de Interne a dispus mobilizarea, la sfarsitul saptamanii trecute, a circa 3.000 de membri ai fortelor de ordine, in timp ce in restul tarii numarul acestora a fost de 12.000. DISCURSURI NEPOPULARE. Ministerul de Interne, condus de temutul Nicolas Sarkozy, a anuntat ca procedurile de expulzare a celor care au provocat revolta ""sunt in curs"". Ministrul a declarat sambata seara ca se asteapta ca expulzarile sa inceapa de saptamana aceasta, ""poate chiar de luni"". Nepopularul Sarkozy, care ar fi trebuit sa sustina, sambata seara, o cuvantare pe Champs-Elysee, in Paris, a fost primit cu insulte si hulit de mii de tineri. Potrivit unui sondaj realizat in timpul celor 15 zile de revolte si dat publicitatii ieri, majoritatea persoanelor chestionate a declarat ca ministrul de Interne al Frantei este cel mai capabil politician care poate rezolva situatia de la mahalalele oraselor. ""Situatia ar trebui sa se normalizeze urgent"", a declarat ieri seful politiei, Michel Gaudin, apreciind ca violentele urbane care au zguduit Franta in ultimele doua saptamani incep sa dispara. ""Daca maine dimineata situatia se va schimba, nu trebuie sa va ganditi ca asa se va termina totul. Problema ramane si noi o vom rezolva. Cea mai buna cale este ca noi sa ne asiguram ca oamenii care au provocat aceste lucruri nu vor ramane nepedepsiti"", a conchis seful politiei nationale. Vandalism in capitala Greciei
MODEL. Si nemultumitii din Grecia au incendiat masini


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.