Muzeul National al Literaturii Romane (MNLR) si Editura ZIUA au lansat ieri, in Rotonda MNLR, volumul cu titlul "Am crezut..." de Anton Uncu.
"Despre forta de jurnalist a lui Anton Uncu (...) dau seama cele adunate in aceasta carte si altele in
Muzeul National al Literaturii Romane (MNLR) si Editura ZIUA au lansat ieri, in Rotonda MNLR, volumul cu titlul "Am crezut..." de Anton Uncu.
"Despre forta de jurnalist a lui Anton Uncu (...) dau seama cele adunate in aceasta carte si altele inca, risipite prin colectii de ziare si reviste, incepand de la sfarsitul anilor '60.", spune Mihai Creanga, impreuna cu care Uncu a trecut prin dramatice experiente in vremea comunismului. "Noi, cei in viata, am cam obosit asteptand ceva ce n-o sa se intample prea curand. Articolele lui Anton Uncu insa pot fi republicate neobosit, cu sarcasmul nealterat, cu toate crudele lor premonitii.", crede si scriitorul Tudor Octavian.
Cunoscut ziarist, Anton Uncu, la vremea aceea redactor-sef al cotidianului "Curentul", a decedat in iulie 1998, la varsta de 59 de ani. Uncu era o figura eroica a presei romanesti - impreuna cu Petre Mihai Bacanu si alti jurnalisti (Alexandru Chivoiu si Mihai Creanga), a editat, in 1987, o publicatie anticomunista numita "Romania". Descoperiti de Securitate, "autorii" au fost inchisi, batuti si condamnati.
Absolvent al Filologiei bucurestene, Anton Uncu a inceput prin a lucra la "Romania libera", fiind descoperit de Octavian Paler. Exilat, pentru editarea "Romaniei", ca bibliotecar la Piatra Neamt, Uncu a revenit dupa decembrie 1989 la "Romania libera", facand parte din consiliul de conducere al ziarului, ca publicist-comentator. In primavara lui 1993, alaturi de regretatul Aurel Perva, a editat "Informatia", iar intre 1997 si 1998 a condus cotidianul "Curentul". Fiul lui Anton Uncu, Daniel Uncu, este in prezent editorialist al ziarului ZIUA.
Despre "Am crezut..." au vorbit ieri, alaturi de Tudor Octavian si Mihai Creanga, Octavian Paler, Constantin Ticu Dumitrescu si Doru Braia. (I.P.)


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.