In 25 octombrie, Alianta "Sed Lex" a respins proiectul de modificare a Legii 188/1999, solicitand elaborarea unui nou proiect, care sa instituie sistemul de avansare de tip cariera pentru functionarii publici (pentru ca ei sa poata avansa pe propriul post), extinderea domeniilor pentru care se pot incheia acorduri cu sindicatele, interzicerea dreptului functionarilor publici de a face parte din partide politice. O alta cerere vizeaza acordarea de compensatii materiale la intrarea in corpul de rezerva sau de ajutoare materiale lunare de 70% din ultimul salariu net incasat de functionarii publici eliberati din functie pentru motive neimputabile lor. Vasile Marica, presedintele Aliantei "Sed Lex" a declarat ca, la doua zile dupa depunerea unei petitii la sediul Ministerului Administratiei si Internelor, a fost amendat cu 15 milioane de lei vechi, pentru ca o suta de membri ai Aliantei l-au insotit la MAI, cand a depus lista de revendicari.
Daca revendicarile functionarilor nu vor fi luate in seama, acestia spun ca pe 17 noiembrie vor declansa o greva generala in administratia publica. (C.P.)
Despre autor:
Sursa: Ziua
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
Un brand britanic de fish and chips intră pe piața din România. Cine este...
Sursa: retail.ro
-
Test Drive Renault Clio 6 E-Tech: sustenabil și economic, dar și două neajunsuri
Sursa: green.start-up.ro
-
România în raportul How to Web: Eficiență slabă a capitalului și o scădere...
Sursa: start-up.ro
-
3 zodii pentru care lucrurile se aliniază în mod divin în viețile lor odată...
Sursa: garbo.ro
-
Psihologii dezvăluie frazele preferate ale oamenilor falși. 11 replici care...
Sursa: kudika.ro